Fostul premier, Mihai Tudose, a ajuns marți seara la spital, după ce a suferit un infarct miocardic. Medicii i-au montat două stenturi, dar, deocamdată, nu va fi externat.
Președintele Pro România, Victor Ponta, susține că fostul premier se simte bine și speră ca această să revină curând.
Îndată ce va fi externat, Mihai Tudose se va alătura campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.
„Din fericire, Mihai se simte foarte bine şi sunt convins că va fi foarte repede alături de noi, în campanie, în bătăliile pe care le avem. Am vorbit chiar cu el, nu am vorbit cu medici. Nu stă nimeni la căpătâiul lui – ştiţi că unii mint atât de mult încât la un moment dat minciunile lor devin subiect de folclor, cu căpătâiul… E bine, e în spital şi foarte curând va fi alături de noi”.
Victor Ponta, președinte Pro România
Pro România a anunțat că fostul premier Mihai Tudose ocupă locul al treilea pe lista pentru europarlamentare, după Victor Ponta și Corina Crețu.
Liderul Pro România, Victor Ponta, speră că Mihai Tudose își va reveni curând.
„O spun cu toată încrederea: Mihai îşi va reveni foarte repede şi va fi alături de noi în această bătălie. Cu experienţa pe care a acumulat-o, a fost timp de 15 ani unul dintre reprezentanţii României în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – această latură europeană a carierei lui Mihai Tudose mai puţin cunoscută – nu se duce să vorbească despre Europa, fără să ştie despre ce e vorba”.
Victor Ponta, președinte Pro România
Mihai Tudose a ajuns, marți seara, de urgență la spital, după ce a suferit un infarct miocardic. El a fost operat la Institutul „C.C. Iliescu”, în prezent starea acestuia fiind stabilă.
Și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a oferit detalii despre starea acestuia de sănătate.
„Fostul premier Mihai Tudose a făcut un infarct miocardic extins. A fost dus cu ambulanţa la Institutul Fundeni. A fost preluat de medicii Institutului de Cardiologie „C.C. Iliescu”. A fost dus în sala de operaţii. I-au fost montate, printr-o procedură intervenţională, două stenturi. Bineînţeles că viaţa oricărui pacient care suferă un infarct miocardic este pusă în pericol, dar în acest moment Mihai Tudose este stabil, este în salon, rămâne sub supraveghere în spital”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății