Tudorel Toader are orele numărate. Cine e posibil să îi ia locul la Ministerul Justiției

de: Claudiu Surmei
16 04. 2019

Liviu Dragnea a convocat pentru miercuri ședința Comitetului Executiv al PSD. În cadrul întâlnirii se va decide și soarta lui Tudorel Toader, care a intrat în dizgrația liderului de partid după ce a anunțat că va da ordonanțe pe Justiție și nu s-a ținut de cuvânt. Au fost vehiculate deja primele nume de posibili înlocuitori la Ministerul Justiției.

„Eu cred ca domnul ministru Toader să înțeleagă că nu mai poate continua așa. Trebuie să înceteze cu această atitudine. Mulți colegi îmi spun că, de fapt, toată intenția dumnealui a fost, din ianuarie, să ridice aceste subiecte în dezbatere și ca să discutăm trei luni de zile nu despre ce avem de făcut în România reală, și a tot anunțat că va da niște ordonanțe de ugență care de fapt nu s-au dat. Nici nu cred că avea intenția să le dea vreodată”, declara Liviu Dragnea la începutul lunii aprilie.

Președintele PSD a dat de înțeles că Tudorel Toader și-ar putea pierde funcția de ministru în cazul în care nu Guvernul nu adoptă ordonanțele pe care acesta le-a promis și care au fost intens dezbătute și criticate.

Cine îi poate lua locul lui Tudorel Toader la Ministerul Justiției

Liviu Dragnea speră până în ultima clipă că Tudorel Toader se va răzgândi și va da ordonanțele pe Justiție. În caz contrar, ministrul va plăti cu funcția. Deja au fost vehiculate primele nume de posibili înlocuitori ai lui Toader, care vor fi propuse în ședința Comitetului Executiv de miercuri.

Potrivit unor surse politice care sunt citate de Realitatea TV, cele mai mari șanse să îi ia locul lui Toader le are Robert Cazanciuc, care a mai fost ministru al Justiției în Guvernul Victor Ponta. Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae sunt și ei pe listă, având în vedere că sunt unii dintre cei mai vehemenți atunci când vine vorba de legile Justiției.