Trucurile banale care îți salvează plantele din apartament. Nu te vei mai enerva apoi
Care sunt trucurile banale care îți salvează plantele din apartament. Dacă acestea și-au pierdut vigoarea de altădată, cu toate că le-ai udat, le-ai ținut la lumină și departe de calorifere, ai respectat planul de fertilizare, atunci alta trebuie să fie explicația. Plantele sunt deshidratate, însă există un mod de a constata ce anume a cauzat asta și cum pot fi salvate.
Ce înseamnă un sol hidrofob
Specialiștii sunt de părere că plantele nu au nevoie doar de apă, ci și de un sol sănătos și bine aerisit pentru a se putea dezvolta. Însă atunci când, între udări, a trecut ceva timp, solul poate deveni „hidrofob”, fapt care înseamnă că particulele din sol resping practic apa în loc să permită solului să o absoarbă. Acesta este motivul pentru care plantele tale ar putea părea triste, deși poate le-ai udat chiar ieri. Însă există remedii și pentru treaba asta, însă înainte de a le afla, ar trebui să știi cum devine solul hidrofob, de fapt.
Când solul se usucă, particulele pot începe să blocheze apa, iar asta se întâmplă destul de des în cazul solurilor bazate pe turbă, întrucât turba reține umiditatea, însă este dificil de reumectat odată ce se usucă complet. Iată, așadar, și un bun motiv ca să cauți soluri fără turbă, mai ales dacă uiți să uzi plantele.
Atunci când știi că există suficient spațiu pentru rădăcini, dar solul rămâne uscat ca un os, înseamnă că deja solul a început să respingă apa. Faptul că solul este, deci, hidrofob se poate confirma picurând doar puțină apă pe solul superior al plantei. Dacă apa se așază deasupra solului fără să se înmoaie sau fără să se scurgă pe marginea ghiveciului, atunci știi sigur că solul respinge apa.
Trucurile banale care îți salvează plantele din apartament
Soluția la această problemă este să înmoi planta într-un bol cu apă. După aproximativ o jumătate de oră, pământul ar trebui să înceapă să absoarbă apa de sus și de jos.
O altă variantă este să scoți planta din ghiveci și să o înmoi în apă. Pentru asta, încearcă să faci câteva găuri în sol cu bețișoarele sau cu o furculiță, ajutând astfel la aerisirea solului.
Dacă ai încercat aceste metode și încă solul se împotrivește apei, este timpul să îndepărtezi cât mai mult din acest sol ce respinge apa de pe rădăcinile plantei și faci o replantare completă, folosind, de data aceasta, mult perlit și compost fără turbă, ca să crească aerul din sol.