Dacă îți place să mănânci pește, însă nu știi cum să îl gătești acasă, ai ajuns la locul potrivit. Playtech Știri îți explică ce truc să pui în aplicare pentru a nu se mai lipi de tigaie. Dacă vei proceda astfel, va ieși aromat și crocant. Rezultatul final va mulțumi pe toată lumea.
Nu este o noutate pentru nimeni că peștele aduce multe beneficii în materie de sănătate. Se spune că grăsimile din peștele consumat regulat, în special din cel gras, cum ar fi somonul, tonul și macroul, ajută la prevenirea afecțiunilor de inimă și chiar a accidentului vascular cerebral.
Se pare totuși că mulți se feresc să gătească pește acasă. Românii mănâncă aproximativ 8,5 kilograme de pește de persoană pe an, potrivit datelor oficiale. Preferințele lor conduc către peștele nu neapărat marin, ci către cel care se pretează a fi servit în restaurante.
Cumpărarea, depozitarea și prepararea unui pește bun nu reprezintă sarcini dificile. Ai nevoie de puține cunoștințe pentru a nu da greș. Playtech Știri îți explică în materialul de astăzi la ce detalii să fii atent pentru a obține un fel de mâncare gustos și cum să faci ca peștele să nu se lipească de tigaie.
În primul rând, când cumperi pește trebuie să fii atent să îl alegi pe cel mai proaspăt. Peștele proaspăt miroase dulce, ca și cum ai sta la malul unei ape. Orice aromă mult prea intensă indică faptul că peștele nu mai este proaspăt, prin urmare nu se recomandă achiziționarea lui.
Un pește proaspăt trebuie să arate ca și cum a fost scos din apă, să prezinte semne de fermitate. Trebuie să fie strălucitor, să nu prezinte nici pete maronii și nici decolorări. Dacă ai norocul să cumperi pește proaspăt, ține-l cel puțin o zi la frigider. Ideal ar fi să-l ții la rece timp de două zile.
Să trecem la capitolul gătit. Există mai multe metode de a prepara peștele, însă majoritatea gospodinelor îl prăjesc. Trebuie să respecți o regulă sfântă, pentru ca preparatul să iasă perfect: după ce l-ai pus în tigaie, lasă-l să prăjească timp de două minute fără să-l atingi absolut deloc.
Dacă vei face acest lucru, peștele va forma o crustă frumoasă, crocantă și, când va fi prăjit pe o parte, se va elibera singur de pe fundul tigăii. Va fi mult mai ușor să îl întorci, fără să se lipească de vasul de bucătărie. În plus, pentru a fi sigur că nu se lipsește, poți să mai pui în aplicare un truc.
Când pui peștele în tigaie, presară în aceasta, chiar și pe alimentul pe care îl gătești, sare grunjoasă – nu sare fină. După ce întorci peștele pe partea celalaltă pentru a se prăji, presară puțină sare și pe aceasta. Este bine ca tigaia în care gătești să fie neaderentă.