Trucul cu apă minerală pentru un păr super strălucitor. Toate femeile trebuie să îl știe

de: Ana Chivu
18 05. 2022

Multe din doamne și domnișoare încearcă să găsească fel și fel de trucuri pe care să le încerce acasă și care să le ajute podoaba capilară. Câteva dintre ele sunt nemulțumite de produsele scumpe găsite în supermarket-uri sau nu mai vor să dea banii pe acestea, ci să găsească opțiuni mai ieftine și potrivite pentru tipul lor de păr. Ce beneficii aduce apa minerală pe firul de păr? Toate femeile trebuie să știe asta. Iată mai multe detalii de la specialiști!

Truc pentru un păr sănătos: folosește apă minerală

Toate femeile fac tot ce pot pentru a avea un păr strălucitor și sănătos. Cu toate astea, pentru unele funcționează doar produsele scumpe de la salon sau trucurile greu de făcut acasă care fură mult timp.

Află că apa obișnuită de la robinet trebuie înlocuită cu cea minerală. Rezultatele cu siguranță vor fi peste așteptări. Cu toții știm că apa pe care o avem de la robinet este tratată cu tot felul de substanțe cu rol dezinfectant.

Medicii dermatologi ne recomandă să excludem din rutina de îngrijire a părului și tenului apa aceasta pentru că de multe ori este plină de calcar și irită scalpul. Trucul cu apă minerală a început să fie din ce în ce mai popular în întreaga lume, așa că ai putea să îi dai și tu o șansă.

Cum trebuie să procedezi?

Conductele de apă din marile orașe sunt extrem de vechi și uzate, motiv pentru care simțim deseori un miros neplăcut atunci când curățăm baia sau spălăm vasele. Nu e vorba despre robinet, ci despre țevile de apă.

Apa pe care o cumperi de la magazine este microbiologic pură și conține anumite minerale care au capacitatea de a-ți hrăni scalpul cum nu o poate face apa de la robinet.

Primul pas este să te speli cu șamponul pe care îl folosești de obicei, ulterior să clătești spuma cu apa minerală. Vei avea nevoie de aproximativ doi litri de apă, în funcție de lungimea părului tău. Desigur că aici poți să introduci pasul cu balsam, în cazul în care faci asta de fel.