Tronul lui Ion Țiriac se clatină! Cine e sportivul care vrea să întreacă averea de miliarde românului

de: Gabriel Peneș
03 06. 2022

Tronul lui Ion Țiriac se clatină! Miliardarul român este în topul oamenilor din sport cu averi impresionante. El este creditat cu 1,44 miliarde de euro, fiind depășit doar de fostul mare baschetbalist Michael Jordan și de luptătorul de wrestling, Vince McMahon, deși domeniul acestuia e greu de încadrat la sporturi. Pe urmele lui Ion Țiriac s-a lansat o altă legendă a baschetului, dar încă în activitate, superstarul din NBA, LeBron James.

Tronul lui Ion Țiriac se clatină!

Tronul lui Ion Țiriac se clatină! Omul de afaceri a fost clasat pe locul 3 într-un top al celor mai bogați oameni din sport întocmit de jurnaliștii de la Sportbible, cu o avere estimată la 1,44 miliarde de euro.

Ion Țiriac a fost și subiectul unui amplu material scris de jurnalistul Jon Boon pentru publicația The Sun. Articolul are un titlu sugestiv: „Mingea de bani. Legenda tenisului, Ion Țiriac, are de patru ori mai mulți bani decât Federer și are câștiguri nete mai mari decât Messi și Ronaldo la un loc”.

„Țiriac a adunat aproximativ 1,2 miliarde de lire sterline, circa 1,44 miliarde de euro, numai de pe urma afacerilor. Țiriac a devenit unul dintre cei mai bogați sportivi din lume după ce a înființat prima bancă privată din România și a pus bazele unor firme de asigurări și leasing auto”, scrie sursa citată.

Cine e sportivul care vrea să întreacă averea de miliarde românului

Ion Țiriac e depășit în topul menționat doar de fostul mare baschetbalist, Michael Jordan, cu 2,2 miliarde de dolari și de luptătorul de wrestling Vince McMahon, cu 1,6 miliarde de dolari. Primul sportiv care a depășit borna miliardului de dolari a fost campionul de golf, Tiger Woods.

Pe urmele lui Țiriac s-a lansat și megastarul din NBA, LeBron James. Acesta a devenit primul baschetbalist aflat încă în activitate care a atins miliardul de dolari, conform Forbes. Revista americană a precizat că starul lui Los Angeles Lakers și-a „maximizat veniturile”, generând câștiguri de peste 1,2 miliarde de dolari înainte de impozitare.

În vârstă de 37 ani, James a debutat ca profesionist în 2003, reuşind să cucerească pe parcursul carierei sale patru titluri de campion al NBA, fiind desemnat de patru ori cel mai valoros jucător al sezonului (MVP). El este al doilea marcator al NBA din toate timpurile, după legendarul Kareem Abdul-Jabbar, pe care are toate şansele să-l depăşească.

În clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi între mai 2021 şi mai 2022, stabilit de Forbes, James ocupă locul al doilea ca venituri totale, cu 121,2 milioane de dolari, după fotbalistul argentinian Lionel Messi, starul lui PSG (130 milioane de dolari).

LeBron James este încă în activitate

Câștigurile lui LeBron din NBA, acumulate de la cele trei echipe pentru care a evoluat în ultimii 19 ani, Cleveland Cavaliers, Miami Heat și Los Angeles Lakers, s-au ridicat la 383 de milioane de dolari, iar James a mai adunat venituri de 900 de milioane de dolari din sponsorizări și alte afaceri, a precizat revista.

De asemenea, cvadruplul campion din NBA mai are investiții în companii diverse, din domeniul fitnessului, transportului în comun, dar deține și un restaurant. O altă investiție profitabilă pentru James este studioul de televiziune și film SpringHill Entertainment, pe care Forbes îl evaluează la aproximativ 300 de milioane de dolari.

James este coproprietar al Fenway Sports Group, care deţine clubul de fotbal FC Liverpool şi echipa de baseball Boston Red Sox. El a ajuns recent la un acord pentru a cumpăra echipa de hochei pe gheaţă Pittsburgh Penguins, care joacă în NHL.