Trei adulți și patru copii, surprinși de viscol la Bâlea Lac. Salvamontiștii i-au coborât în siguranță de pe munte

Trei adulți și patru copii, surprinși de viscol la Bâlea Lac. Salvamontiștii i-au coborât în siguranță de pe munte
Turiști blocați pe munte din cauza viscolului

În cursul zilei de luni, șapte turiști echipați necorespunzător au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî de pe munte, după ce au fost surprinși de viscol când se întorceau de la Bâlea Lac. Din fericire, cei trei adulți și patru copii au ajuns în siguranță la poalele muntelui.

Turiști surprinși de viscol pe munte

Acțiunea de salvare propriu-zisă a avut loc pe 22 ianuarie. Atunci, cei șapte turiști au fost surprinși de viscol în timp ce coborau de la Bâlea Lac, fiind adăpostiți de salvatori în baza de salvare montană. De asemenea, unul dintre ei e rămas în urmă, motiv pentru care s-a declanșat acțiunea de recuperare a acestuia, care a fost găsit după circa o oră de căutări.

Întrucât se anunțase o întețire a viscolului, turiștii au rămas în baza de salvare. În cursul zilei de luni, fost coborâți la Cabana Capra. Potrivit șefului Salvamont Argeș, turiștii nu erau echipați corespunzător pentru o excursie pe munte, fiind încălțați cu cizme. Echipamentul de iarnă ar trebui să includă obligatoriu bocanci, a adăugat acesta.

„Sunt cei salvaţi sâmbătă, pe viscol. Trei adulţi şi patru minori. Nu au putut fi coborâţi ieri, pentru că a fost viscol mai rău decât sâmbătă”, precizează, luni, directorul Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Tot sâmbătă, salvamontiștii au intervenit pentru a ajuta o persoană care s-a accidentat în zona masivului Leaota, sub vârful Piatra Dragoslavelor. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de turiști și era echipat corespunzător, însă a căzut circa 70 de metri și s-a lovit de mai mulți copaci. Din fericire, nu a avut răni care să-i pună viața în pericol.

Copil accident pe pârtia din Brașov

Un copil de 16 ani a fost accidentat grav pe în timp ce schia pe una dintre pârtiile din Poiana Brașov. Un prieten de-al adolescentului a povestit că tânărul ar fi căzut, iar schiul i-a căzut din picior, moment în care i-ar fi secționat genunchiul. Salvamontiștii au intervenit de urgență și l-au transportat la echipajul SMURD care îl așteptat la baza pârtiei. Copilul a fost transportat la o unitate medicală, unde a primit îngrijiri de specialitate.

Salvamontiștii au avut program încărcat în ultimele zile, mai ales în Poiana Brașov, acolo unde turiștii vin în număr foarte mare. Potrivit acestora, 130 de persoane au avut nevoie de ajutor în 24 de ore. Cu toate că unii dintre ei nu sunt schiori experimentați, se aventurează pe cele mai grele pârtii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI