Cristina Joia a spus la ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, despre momentele prin care a trecut atunci când a fost agresată și băgată în spital de o femeie, dar și despre ce a avut de pătimit în perioada următoare.
Amintim că Cristina Joia, unul dintre designerii emisiunii ”Visuri la Cheie”, s-a ales, în urmă cu mai bine de o lună, cu nasul zdrobit, după un incident care a început în parcarea unui supermarket.
Astfel că Cristina Joia a vorbot despre episodul de coșmar.
”Am văzut o doamnă care încerca să treacă printre două mașini, una parcată chiar pe trecerea de pietoni. Am văzut când a parcat. Am avut, așa, un sentiment… Și am ridicat un ștergător al mașinii. Doar unul, nu două, și nu l-am rupt. Ea (n.red. agresoarea) ieșea din magazin. M-a înjurat.
Am întrebat-o dacă așa se parchează. Și m-am dus în magazin. Un minut a durat totul. Așteptam la rând, cumpărasem niște banane. Trecuseră 6-7 minute de la incident. Ea s-a dus, și-a pus plasele în mașină, avea timp să se detensioneze, să se liniștească, la o adică.
A apărut, însă, și m-a pocnit în față. Am plecat doi metri de la lovitură. Mi-a zis, printre dinți, ți-arăt eu cine-i șmechera. A apărut poliția, apoi ambulanța… Mi-au legat mâinile, simțeam că mă sufoc. Am ajuns repede la spital, acolo era haos”, a spus Cristina Joia.
”Doctorii au fost extraordinari. M-au operat la 11 noaptea, ieșiseră din tură, dar nu a contat. Nu cred că m-au cunoscut, nu cred că știau că sunt de la Visuri la cheie. Eram doar un om normal. Mi-au operat partea de fractură.
Carnea era tăiată de la lovitură. Am fire, se resorb peste câteva luni. Am avut fractură de piramidă nazală. Apoi, va trebui să fac ceva cu cicatricea. Eu încă mai cred în oameni. Viața e și cu bine, și cu rău. Nu-mi retrag plângerea, dar nu simt ură”, a mai povestit Cristina.
De menționat este că avocații Cristinei i-au transmis că e posibil să nu se întâmple nimic cu agresoarea ei, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.
„Mai trist este că astăzi avocatul m-a înștiințat că din cauza măsurilor anti-covid ancheta penală și activitatea judecătorilor va fi îngreunată pentru că se vor axa pe cazurile grave. Restul fiind puse cumva în așteptare, deci sunt șanse ca după perioada de 30 zile de arest la domiciliu să nu se întâmple nimic”, nota Cristina Joia pe Facebook.