03 mai 2024 | 23:08

Traseul pitoresc care te duce la cel mai frumos lac din România. Culoarea apei e superbă, iar peisajul este de vis

Turism
Traseul pitoresc care te duce la cel mai frumos lac din România. Culoarea apei e superbă, iar peisajul este de vis
Unul dintre cele mai frumoase lacuri din România

În România se află un loc de o frumusețe aparte, dar nu doar destinația finală este de vis, ci și traseul până acolo. Lacul Scopoasa se află la doar 2 ore de București. Este o zonă pe care trebuie să o vizitați în timpul liber.

Unde se află Lacul Scropoasa

Lacul Scropoasa este o bijuteria naturală și a ajuns celebru pe rețelele de socializare datorită frumuseții sale, dar și traseelor care oferă priveliști de vis. Se află în inima Munților Bucegi, situat la o altitudine de 1197 metri.

Lacul are o lungime de 2,5 km și o suprafață strălucitoare ca un smarald, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care oamenii îl vizitează. Are o adâncime de 10-15 metri și o cădere impresionantă de 304 metri.

Pe lângă frumusețea lui, Lacul Scropoasa are și un rol foarte important. Construit în anul 1929 ca și lac baraj, scopul său principal era de a asigura regularizarea săptămânală a râului Ialomița.

Lacul Scropoasa și-a păstrat frumusețea de-a lungul anilor, iar în urmă cu ceva timp era una dintre cele mai populare destinații turistice din Munții Bucegi.

Pe atunci existau două unități de cazare foarte aproape de lac și locuri de camping. Din păcate, nu mai există posibilitatea de camping și nici unitățile de cazare nu mai există, motiv pentru care astăzi nu mai este atât de popular.

Lacul Scropoasa

Lacul Scropoasa

Cum puteți ajunge la Lacul Scropoasa

Cum am precizat și anterior, nu doar lacul este atracția principală, ci și traseele până la acesta. Lacul Scropoasa este înconjurat de numeroase obiective turistice și trasee pe care le puteți exploata. Iată câteva exemple:

  • Cascada 7 Izvoare

Este considerată una dintre cele mai frumoase atracții din zonă, alături de Lacul Scropoasa, desigur. Este formată din șapte surse diferite de apă care se reunesc pentru a crea o cascadă uimitoare. Are o înălțime de circa 20 de metri.

Cascada este înconjurată de o pădure foarte mare, iar sunetul apei care cade poate fi auzit din depărtare. Există un traseu special care duce direct la cascadă și oferă peisaje de vis.

  • Cheile Zănoagei

Sunt cunoscute pentru frumusețea lor naturală și drumețiile de alpinism. Sunt mai multe trasee marcate și amenajate, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.

Există și o legendă foarte interesantă legată de Cheile Zănoagei și Lacul Scropoasa. Se spune că tunelul care trece prin munte și face legătura cu Cheile Orzei a fost folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca punct de trecere și adăpost.

Nu mulți știu că existe două tuneluri în jurul lacului, iar unul dintre acestea găzduiește o mare parte din mecanismul barajului.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Ucraina se declară gata să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
S-a enervat Dani Oțil. Răspuns teribil pentru critici
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Victorie pentru Călin Georgescu. Anunț despre alegerile prezidențiale din 2025
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE. ANUNȚ de ULTIMĂ oră al CASEI DE PENSII pentru toți seniorii
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro