FC FCSB a realizat astăzi un transfer total neașteptat. A fost oficializată achiziționarea lui Marius Briceag, venit din postura de jucător liber de contract, după ce Universitatea Craiova a refuzat să îi ofere un nou acord. Contractul fotbalistului în vârstă de 28 de ani va intra în vigoare de la 10 august, iar acesta va putea evolua începând cu sezonul viitor. Chiar pe 1 iulie, contractul lui Briceag cu Universitatea Craiova expirase. Briceag a mai evoluat la FC Voluntari, unde fusese împrumutat de olteni, la FC Argeș și la CSM Râmnicu Vâlcea.
Marius Briceag ar urma să acopere banda stângă a defensivei celor de la FCSB, post pe care echipa are serioase probleme în acest moment. Chiar astăzi a expirat și contractul lui Marko Momcilovic, jucător care evolua pe acest post, dar care a prins foarte puține minute în ultimii ani, din cauza deselor accidentări. Titularul postului ar fi, în mod normal, Ionuț Panțîru, care este accidentat însă. Astfel că în ultimele meciuri s-a apelat la Ovidiu Popescu. Dimitris Soiledis și Alexandru Stan sunt în dizgrația lui Gigi Becali.
Marius Briceag s-a arătat încântat că are șansa să joace pentru clubul din Popești Leordeni, conform unei declarații oferite chiar pe pagina oficială a celor de la FC FCSB.
„Sunt fericit că am semnat cu acest club mare, care își propune mereu să realizeze mari performanțe. Mulțumesc mult conducerii clubului pentru încrederea acordată și sper să demonstrez pe teren că pot fi util echipei în lupta pentru îndeplinirea obiectivelor”, a declarat Briceag.
În actualul sezon de Liga 1, Marius Briceag nu a prins nici măcar un minut pe teren la Universitatea Craiova! A fost de două ori pe banca de rezerve, iar în rest nu a reușit nici măcar să prindă lotul. A jucat în partida cu AEK Atena, în care a fost considerat cel mai slab de pe teren, iar oltenii au fost învinși pe propriul teren, scor 0-2. A mai prins un meci și în Cupa României, câștigat de Craiova, scor 1-0, la Reșița.