04 nov. 2022 | 10:01

Traian Băsescu a împlinit 71 de ani. Ce pensie primeşte fostul preşedinte de la stat

Știri generale
Traian Băsescu a împlinit 71 de ani. Ce pensie primeşte fostul preşedinte de la stat
Traian Băsescu a împlinit 71 de ani. Câți bani încasează fostul președinte al României de la stat. Ce riscă să piardă.

Traian Băsescu a împlinit 71 de ani. Fostul președinte al României, unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici din țara noastră, a avut grijă să-și asigure viitorul din punct de vedere financiar. Vezi ce pensie primește fostul șef de stat și ce riscă să piardă, în urma verdictului dat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Traian Băsescu a împlinit 71 de ani

Traian Băsescu sărbătorește, vineri, 4 noiembrie, împlinirea vârstei de 71 de ani. Fostul președinte al României s-a născut în Constanța, unde a debutat și din punct de vedere profesional. A urmat cursurile Facultății de Navigație din cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”. Două decenii mai târziu, a luat decizia de a-și duce cariera la un alt nivel, urmând cursuri avansate în Industria Transportului Maritim al Academiei Norvegiene.

Activitatea politică a lui Traian Băsescu a început în anii ’80. La finalul acestei perioade, bărbatul a intrat în Partidul Comunist Român, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru a putea comanda o navă, potrivit spuselor sale. După Revoluție, președintele Partidului Democrat, Petre Roman, l-a numit pe Traian Băsescu la conducerea Ministerului Transporturilor.

În anul 2000, Traian Băsescu a câștigat mandat de conducere la Primăria Municipiului București. După un an de zile, a preluat și președinția Partidului Democrat. În anul 2004, când i-a expirat mandatul de primar, politicianul a fost ales președinte al României. A ocupat cea mai înaltă funcție de conducere până în anul 2014.

Cariera politică a lui Traian Băsescu suferă o mare înfrângere, după verdictul dat de Înalta Curte de Casație și Justiție în luna martie a anului curent. Magistrații au decis că fostul președinte a fost colaborator al Securității.

Ce pensie primește Traian Băsescu

Traian Băsescu a avut grijă să-și asigure un viitor frumos, din punct de vedere financiar. Numai că, în urma hotărârii magistraților ICCJ, fostul șef de stat riscă să piardă inclusiv pensia specială pe care o încasează lună de lună.

Pe lângă faptul că a pierdut protecția SPP, mașina, șoferul și locuința primite din partea statului, fostul președinte riscă să rămână și fără cabinet de lucru, consilier personal și șef de cabinet.

Pentru poziția de fost șef de stat, încasa, în urmă cu doi ani de zile, suma de 202.000 de lei. Pe lângă acest venit, a beneficiat și de o indemnizație din partea Parlamentului European, în valoare de 84.000 de euro. Traian Băsescu primește și o pensie clasică, pe bază de contributivitate, de 69.000 de lei.

Traian Băsescu a investit, în ultima perioadă, într-o afacere ce îi aduce sume de bani semnificative. Potrivit ultimei declarații de avere, acesta deține mai multe titluri de stat. Toate însumează o valoare de peste 1.000.000 de euro – 280.700 de euro pentru unele, 836.000 de lei pentru altele… Din acestea, politicianul își va lua dobândă la împlinirea termenului scadent.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Meghan despre viața cu Harry: Totul a început să se înrăutățească
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro