Tragedie în lumea fotbalului mondial! Un celebru jucător de fotbal a murit. În ultimul timp, era ţintuit într-un scaun cu rotile şi aproape că nu mai vorbea. Curg mesaje de condoleanțe din partea colegilor.
Jimmy Greaves, considerat unul dintre cei mai mari atacanți ai Angliei și membru al echipei care a câștigat Cupa Mondială din 1966, a murit la vârsta de 81 de ani.
Fostul atacant al echipei britanice de fotbal Tottenham Hotspur, Jimmy Greaves, campion mondial în 1966 cu „Three Lions”, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunţat gruparea din Premier League.
„Suntem profund întristaţi să aflăm de decesul marelui Jimmy Greaves, cel mai bun marcator pe care l-a văzut vreodată această țară. Adresăm condoleanţe familiei şi prietenilor lui Jimmy”, a scris clubul londonez pe contul de Twitter.
„Jimmy a murit acasă, la primele ore ale acestei dimineți, duminică, 19 septembrie”, se arată într-un comunicat al clubului.
Greaves este recunoscut pe scară largă ca fiind unul dintre cei mai înzestrați fotbaliști ai generației sale. A marcat 132 de goluri pentru Chelsea, în 169 de meciuri, între 1957 și 1961, înainte de a se muta la Spurs, unde a marcat 266 de goluri, în 379 de apariții.
Marele campion al fotbalului avea probleme grave de sănătate cauzate de un accident vascular cerebral (AVC), care l-a ţintuit într-un scaun cu rotile şi i-a luat vorbirea aproape de tot.
„Jimmy merită cu siguranță să fie inclus în orice listă a celor mai buni jucători ai Angliei, având în vedere statutul său de unul dintre cei mai mari marcatori ai noștri și rolul său în succesul din Cupa Mondială din 1966”, a declarat managerul Gareth Southgate.
„Îi vom aduce un omagiu la meciul cu Ungaria, pe stadionul Wembley, de luna viitoare. Locul său în istoria noastră nu va fi uitat niciodată”, a completat Southgate.
Fostul jucător al lui Tottenham, Ossie Ardiles, a scris pe Twitter:
„RIP Jimmy. Mare jucător, mare om. Foarte amuzant. Umil. (…) Rugăciunile și gândurile mele sunt pentru familia și prietenii săi”.
Harry Kane, succesorul său la Tottenham și Anglia, a scris, la rândul său, pe Twitter:
„RIP Jimmy Greaves. O adevărată legendă și unul dintre marii marcatori. Gândurile sunt cu familia și prietenii săi”.
În mai 2015, Greaves a suferit un accident vascular cerebral sever care l-a lăsat într-un scaun cu rotile. Marele campion englez a dezvăluit în februarie următor că medicii i-au spus că nu va mai putea merge niciodată.
Rest in peace Jim. The greatest English goalscorer that ever lived. We will miss you always and remember the incredible fun we had for twenty years during our theatre shows. #jimmygreaves #goalscorer #greavsie pic.twitter.com/cQ8PaQaMti
— Jimmy Greaves (@jimmy_greaves) September 19, 2021