04 sept. 2020 | 07:42

Tragedie fără margini într-un bloc de locuințe. O mamă de 27 de ani și-a omorât cinci copii, iar apoi a încercat să-și ia viața

News
Tragedie fără margini într-un bloc de locuințe. O mamă de 27 de ani și-a omorât cinci copii, iar apoi a încercat să-și ia viața
Tragedie fără margini într-un bloc de locuințe. O mamă de 27 de ani și-a omorât cinci copii, iar apoi a încercat să-și ia viața

Tragedie fără margini într-o familie. O tânără mamă și-a omorât cinci copii din cei șase pe care îi avea, iar mai apoi femeia a încercat să se sinucidă. Cea care a alertat poliția este chiar mama femeii și bunica copiilor uciși.

Autoritățile s-au îngrozit când au ajuns la locul crimei

O femeie de 27 de ani din Germania a șocat întreg mapamondul cu gestul său inexplicabil. Cinci copii cu vârste cuprinse între un an și jumătate și opt ani au fost uciși fără milă de cea care le-a dat viață.

Poliția germană suspectează că o femeie în vârstă de 27 de ani și-ar fi ucis cinci dintre cei șase copii ai săi, în orașul Solingen, aflat în vestul Germaniei, potrivit presei locale. Anchetatorii au fost îngroziți de imaginea corpurilot neînsuflețite ale minorilor în apartamentul familiei.

Tragedie fără margini într-un bloc de locuințe

Tragedie fără margini într-un bloc de locuințe

Potrivit Dailymail, echipajele sosite la locul crimei a încercat din răsputeri să salveze viața copiilor, însă aceștia prezentau leziuni incompatibile cu viața. Din fericire, cel de-al șaselea copil, un băiețel de 11 ani, a scăpat teafăr.

Bunica copiilor a alertat autoritățile

Cea care a alertat autoritățile cu privire la nenorocirea petrecută este bunica copiilor, în grija căreia a rămas pentru moment nepotul supraviețuitor.

Potrivit autorităților, mama a fost găsită ulterior, fiind rănită după ce a încercat să se arunce în fața unui tren din Gara Centrală din Düsseldorf, la aproximativ 35 de kilometri de orașul în care minorii au fost găsiți morți. Este vorba despre trei fetițe de 18 luni, doi, respectiv trei ani și doi băieți de șase și opt ani.

Ulterior, femeia a fost transportată de urgență la spital, necesitând îngrijiri medicale de specialitate. Aceasta se află sub observația medicilor și a ofițerilor de poliție, urmând a fi interogată atunci când starea de sănătate îi va permite.

În prezent, o anchetă este în curs de desfășurare, iar pe viitor se așteaptă stabilirea datelor exacte cu privire la comiterea oribilei crime.

„Încă nu putem spune nimic despre motivul crimei, mama trebuie să fie interogată”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru presa locală.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro