În ultima vreme, tot mai mulți părinți au raportat cazuri de răpire și tentativă de răpire a copilașilor, chiar din locurile în care ar trebui să fie păziți cel mai bine, din parc. Din nefericire, un caz absolut șocant a avut loc în Oradea, acolo unde o fetiță de 12 ani a fost răpită de un individ de 66 ani care a ademenit-o pentru a o sustrage, iar ulterior, pentru a o agresa psihic și fizic.
Tragedia a avut loc pe data de 3 mai, atunci când copila se juca în parcul Salca din Oradea, iar la un moment dat, un bărbat mai în vârstă a abordat-o și i-a zis să meargă cu el. Pentru că fetița a refuzat să-l însoțească, individul a prins-o cu putere de mână și a târât-o până la casa de pe strada Căprioarei.
Ajunși în interiorul casei părăsite, bărbatul i-a făct avansuri micuței, a batjocorit-o, începând să o sărute și să o atingă în zonele intime. Speriată, fata a fugit din curtea casei și ajunsă în casa părintească, le-a povestit părinților trauma trăită, aceștia alertând imediat autoritățile.
Două zile mai târziu, oamenii legii au reușit să-l identifice pe agresorul Dan Miclăuș. Polițiștii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea l-au reținut pentru 24 de ore, ulterior, acesta fiind audiat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care a solicitat instanței de judecată ca acest individ periculos să fie plasat în arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit ebihoreanul.ro.
Solicitarea a fost aprobată și de judecătorul de drepturi și libertărți de la Judecătoria Oradea, însă această decizie poate fi contestată de acuzat în termen de 48 de ore.
La solicitarea sursei citate, reprezentanții poliției trag un semnal de alarmă cu privire la supravegherea atentă a copiilor, subliniind faptul că orice clipă de neatenie poate costa foarte scump. Autoritățile au oferit căteva recomandări atât pentru părinți, cât și pentru copii, astfel încât atenția trebuie să existe din partea ambelor tabere.
• Învaţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;
• Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în nici un caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;
• Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaşte;
• Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;
• Învaţaţi-l că, în orice situație riscantă s-ar afla, să ceară ajutorul și să apeleze la un politist sau la un adult însoţit de un copil;
• Să nu se îndepărteze de părinţi atunci când se află în oraş, la cumpărături sau pe stradă, în vacanţe;
• Să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute şi să nu răspundă invitaţiei acestora de a-i însoţi, indiferent ce le-ar spune aceștia
• Să nu se lase intimidaţi de ameninţări sau impresionaţi de promisiunile acestora – atunci când sunt acostaţi de asemenea persoane,să se îndepărteze imediat de acestea şi să alerteze imediat persoanele din jur, iar dacă au telefon mobil, să sune la 112.
• Să evite deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate
• Daca sunteti agresati, nu aveti retineri in a tipa si chiar a riposta fizic. O astfel de reactie il poate determina pe agresor sa va lase in pace si sa paraseasca imobilul.