Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci, sub nicio formă, în această zi
Vinerea Patimilor mai este numită și Vinerea Seacă sau Vinerea Mare și este o zi în care creștinii țin doliu, deoarece în această zi a murit pe cruce Iisus Hristos, pentru mântuirea oamenilor de pretutindeni.
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare
În această zi preoții țin slujbe în care amintesc de patimile prin care a trecut Mântuitorul. În unele zone, oamenii țin post negru în această zi, iar la Denia Prohodului Domnului, seara, luau anafură de la biserică.
În Vinerea Mare preoții scot în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pânza cu chipul lui Iisus Hristos pe ea, iar credincioșii trec pe sub ea vineri, dar și la slujba de sâmbătă după-masă.
Vinerea Mare este o zi de mare doliu în creștinism, iar oamenii participă la slujba Prohodul Domnului, care se ține seara.
- Dis-de-dimineață, oamenii afumă casa cu tămâie și o înconjoară de trei ori, crezând că nu se vor apropia de ea spiritele rele.
- Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun, iar dacă nu plouă, anul nu va fi roditor.
- Femeile nu coc nimic la cuptor, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului.
- De asemenea, nu se coase, ca nu cumva să orbească. Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.
- Se spune că dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori vei sănătos tot anul.
- În Vinerea Mare nu se face niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. În plus, există câteva credințe în popor conform cărora nu trebuie să faci câteva lucruri:
Ce nu ai voie să faci, sub nicio formă, în această zi
Nu se merge la frizer. În timp ce unii oameni se feresc să meargă la frizer în Vinerea Patimilor, pentru că se spune că aduce ghinion, în alte zone ale țării se merge, pentru că se spune că oamenii vor fi feriți de boli.
Nu e bine să vopsești ouăle roșii în Vinerea Mare.
În această zi nu se mănâncă urzici și nu se folosește oțetul, pentru că Iisus Hristos a fost bătut cu urzici și i s-a dat să bea, în bătaie de joc, oțet. În plus, rănile lui au fost stropite cu oțet, pentru o suferință și mai mare.
Nu ai voie să muncești, să speli, să coși, să gătești sau să faci altfel de activități care implică gătitul sau coptul.