19 apr. 2023 | 09:23

Tradiţii şi obiceiuri în Miercurea Albă. Ce nu au voie să facă femeile, puţini credincioşi mai ţin cont. E mare păcat

Social
Tradiţii şi obiceiuri în Miercurea Albă. Ce nu au voie să facă femeile, puţini credincioşi mai ţin cont. E mare păcat
Tradiţii şi obiceiuri în Miercurea Albă. Ce nu au voie să facă femeile. Regulile nu sunt aceleași pentru bărbați.

Tradiţii şi obiceiuri în Miercurea Albă. Playtech Știri îți explică ce nu au voie să facă femeile în prima zi de miercuri după Paște. Nu se aplică aceeași regulă în cazul urmașilor lui Adam. Iată ce activități sunt interzise! E mare păcat să le desfășori.

Ce este Săptămâna Luminată

România este o țară cu o moștenire religioasă complexă, majoritatea conaționalilor identificându-se ca fiind creștini, în mod deosebit creștini ortodocși. Tradițiile legate de practicile religioase, cum ar fi cele de Paște sau de Crăciun, sunt respectate de mulți pentru că au o semnificație religioasă importantă și sunt văzute ca o modalitate de conectare cu divinitatea.

În urmă cu aproximativ doi ani de zile, aproape 90% din populația țării noastre se identifica drept creștin ortodoxă. România are, de altfel, una dintre cele mai mari populații de creștini ortodocși din întreaga lume. Astfel, respectarea tradițiilor, mai ales când este vorba despre cele religiose, are o importanță semnificativă.

Nu doar sărbătorile pascale sunt marcate de tradiții, ci chiar și perioada ce le urmează. Prima săptămână după Paște mai poartă și denumirea de Săptămâna Luminată. Probabil te întrebi și tu care este motivul pentru care este recunoscută astfel.

Pe vremuri, Botezul avea loc în noaptea de Paște, iar cei botezați erau considerați „luminați” și purtau doar haine albe timp de șapte zile. De aici vine denumirea de Săptămâna Luminată, în care creștinii respectă numeroase obiceiuri.

Tradiţii şi obiceiuri în Miercurea Albă

Playtech Știri a scris ieri despre tradițiile și obiceiurile ce trebuie respectate în Marțea Albă. Astăzi îți prezintă pe larg activitățile de care credincioșii se dezic în ziua de miercuri. Prima zi de miercuri după Paște se numește Miercurea Albă. Mai este cunoscută, în popor, și sub denumirea de „Nunta șoarecilor”.

La fel ca în alte zile din Săptămâna Luminată, și în Miercurea Albă trebuie să respecți o serie de tradiții și obiceiuri ce s-au perpetuat de-a lungul timpului, din generație în generație. Bărbații pot desfășura unele activități în timpul zilei, însă femeile nu. Iată despre ce este vorba!

În Miercurea Albă, bărbații au voia să muncească la câmp. Femeilor le este interzis să facă acest lucru. În schimb, este se pot ocupa de treburile gospodărești, fiind una dintre puținele zile din săptămâna curentă când se pot spăla rufele.

Pentru că, în general, este interzis să muncești, această zi mai poartă denumirea de „Nunta șoarecilor”. Se spune că cine va munci va atrage la masă rozătoare și vor fi blestemați să nu aibă parte de merinde tot anul. Miercurea Albă este una dintre zilele când credincioșii au dezlegare la mâncărurile „de dulce”, datorită Învierii Domnului Iisus Hristos, precum și la pește.

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Cum a pierdut Geoană în fața lui Băsescu. Dezvăluirile unui fost șef SIE
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mesajul lui chef Nicolai Tand după câștigarea marelui premiu în Finala Asia Express, sezonul 7. Ce a transmis concurentul
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro