Tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin și Elena. Ce este bine să faci în această zi

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin și Elena. Ce este bine să faci în această zi
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin și Elena

În fiecare an, pe data de 21 mai 2021, creștinii ortodocși îi sărbătoresc conform Calendarului Creștin Ortodox, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ei sunt cei care au pus bazele creștinismului. Legat de această zi există o serie de tradiții și obiceiuri care sunt respectate de cei care doresc să le meargă bine și să fie sănătoși. Iată ce este bine să faci în această zi.

Sfinții Constantin și Elena: tradiții și obiceiuri

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este cunoscută şi sub denumirea de Constantin Graur sau Constantinul Puilor, fiind considerată o sărbătoare a păsărilor de pădure. Potrivit credințelor din popor, în această zi, păsările de pădure, își învață puii să zboare.

Iată câteva tradiții și obiceiuri legate de această mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, Sfinții Constantin și Elena:

  • agricultorii care muncesc în această zi pot avea pagube imense aduse holdelor de păsările cerului;
  • aceasta ar fi ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz sau mei în unele regiuni. Potrivit tradițiilor populare tot ce se seamănă în această zi este sortit uscării;
  • ca să nu le mănânce graurii strugurii, podgorenii respectă cu sfințenie această zi;
  • păstorii hotărăsc în această zi, cine le va păzi oile pe timpul pășunatului, cine le va fi baci precum și locul în care se vor amplasa stânele;
  • în această zi este bine ca femeile să tămâieze casa și ograda și să stropească cu aghiazmă, pentru a alunga duhurile rele și necurate;
  • potrivit altor credințe populare, în această zi, țăranii aprind un foc mare în jurul căruia stau. Prin fumul acestui foc ei trec apoi oile pentru ca acestea să fie ferite de rele pe întreaga perioadă în care vor sta la stână.
  • pentru a avea parte de voie bună și de liniște în familie, este bine ca în această zi de Sfinții Constantin și Elena să aduci în casă trei fire de bujori îmbobociți;
  • nu este bine să se facă treabă prin curte în această zi;
  • alte treburi interzise de Sfinții Constantin și Elena este lucratul pământului, datul cu sapa sau smulsul buruienilor.

Ce este bine să faci de Sfinții Constantin și Elena

De Sfinții Constantin și Elena este bine să citim această rugăciune, biserica-brancoveanu-berceni.crestinortodox.ro:

”Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei ce sunteți mai cinstiți decât toți împărații, aleșii lui Dumnezeu, cazând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Dați-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteți mijlocitori Sfintei Treimi și puteți să ne ajutați nouă. Auziți-ne și pe noi acum, alungați de la noi necazurile și nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viată și vindecați neputințele noastre, tămăduiți bolile noastre, potoliți răutatea noastră, izgoniți pe vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți. Dați-ne nouă ca în pace și în liniște să trăim; ajutați-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceți milă cu noi acum, când cu frică și cu umilință zicem către voi așa: Bucurați-vă, părinții creștinilor. Amin.”

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI