Pe 6 martie 2021, Biserica Ortodoxă sărbătorește Moșii de iarnă. Această sărbătoare se mai denumește și Sâmbăta Morților. Pentru cei care au trecut la cele veșnice, se fac astăzi liturghii speciale. Iată ce tradiții sunt de moșii de iarnă.
Cele șapte sâmbete ale morților sunt deschise de moșii de iarnă. Seria acestora se va încheia odată cu Sâmbăta lui Lazăr, adică cea care este înaintea Duminicii Floriilor. În memoria celor decedați se împart pachete cu preparate și se pac parastase.
Aceasta este una dintre cele mai mari sărbători înaintea intrării în Postul Paștelui. Cu această ocazie se păstrează o serie de tradiții și obiceiuri și tradiții de moșii de iarnă.
Potrivit rânduielilor Bisericii, în această sâmbătă se face pomenirea celor adormiți. În această zi creștinii merg la Biserică, ca să participe la slujbă. Ei duc: vin, prescură și pachete cu alimente, care vor fi binecuvântate de către preot și împărțite oamenilor necăjiți.
De moșii de iarnă, de sufletul celor adormiți se împart și vase și tacâmuri. Gospodinele pun în acestea mâncarea preferată a răposatului, care vor rămâne la cel care le primește. Pe lângă acestea, în pachete se pun căni sau pahare, alături de o lumânare aprinsă.
Creștinii oferă de pomană, de sufletul celor adormiți, tot felul de bucate care au fost pe gustul persoanei în numele căruia se împart pachetele, printre care:
La întoarcerea de la Biserică gospodinele completează pomana pentru sufletele celor răposați cu: vin, colivă sfințită. Potrivit tradiției sufletele celor morți veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.
De la o regiune la alta, obiceiurile pentru sâmbăta morților diferă:
Obiceiurile pentru Sâmbăta Morților sunt diferite de la o regiune la alta, în Muntenia existând o veche tradiție care spune că, pe lângă împărțirea colivei, se oferă un bănuț celui mai sărac om din sat. În felul acesta sporul va veni atât la cel care dă, cât și la cel care primește.
Următoarele produse trebuie să fie cuprinse în pachetele care vor fi date de pomană de sufletul celor răposați:
Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!