Totul despre Larisa Iosif de la Insula Iubirii. Atenție, băieți! Se declară periculoasă

de: Ana Chivu
11 04. 2022

Fanii emisiunii ,,Insula Iubirii” așteaptă cu nerăbdare să vadă reacțiile cuplurilor venite pe insulă să își testeze relația. Mulți dintre telespectatori au început să afle ușor detalii despre câteva din concurenți, dar mai ales despre ispitele de anul acesta. Ce amănunte se știu despre Larisa Iosif? Tânăra este sigură pe calitățile sale și știe că va reuși în cele din urmă să le sucească mințile multor bărbați.

Insula Iubirii 2022: totul despre ispita Larisa Iosif

Emisiunea ,,Insula Iubirii” își deschide din nou porțile pentru o nouă aventură. Concurenții care și-au dorit să își testeze relația vor trece printr-un test plin de seducție, emoții uriașe, trăiri, trădare și decizii greu de luat.

Unii vor fi dirijați de instinct, alții de rațiune, iar la final telespectatorii vor afla deciziile lor. Până atunci, ispitele feminine și masculine sunt pregătite să își intre în rol. Una dintre ele promite că nu va pleca de pe insulă fără o nouă cucerire.

Larisa Iosif este una din cele 10 ispite feminine din sezonul 6. Ea are doar 23 de ani, dar se consideră mai matură decât vârsta din buletin. Aceasta pare foarte sigură pe atuurile ei și susține că este motivată să dea tot ce are mai bun pentru a-și face rolul până la capăt.

Cea din urmă și-a propus să îi facă pe concurenți să calce strâmb și astfel să le deschidă ochii partenerelor lor, fiind sigură că își va duce misiunea la bun sfârșit. Larisa este de profesie dealer auto.

„Vreau să reușesc să îi duc pe toți în ispită”

„Vreau să reușesc să îi duc pe toți în ispită. În viața de zi cu zi am reușit să am orice băiat mi-am dorit în cel mult trei sau patru zile”, s-a mândrit tânăra ispită înainte de debutul sezonul 6 „Insula Iubirii”.

Sho-ul a fost filmat și de această dată în Thailanda și este găzduit tot de Radu Vâlcan. Noul sezon le va aduce telespectatorilor noi povești de viață, provocări și alte 20 de ispite care nu s-au mai întâlnit până acum.

Curajoșii care au acceptat provocarea vor petrece 21 de zile în compania altor bărbați și femei, testându-și în modul acesta fidelitatea. Fanii proiectului au rămas uimiți când au descoperit că Bogdan Ionescu va fi și el prezent.

Acesta este un fost concurent care acum participă în rolul de ispită sub o imagine total diferită. Bărbatul a fost parte dintr-un cuplu, fiind la un pas de nunta cu Hannelore. Lucrurile nu au funcționat, iar cei doi au decis ca la scurtă vreme să divorțeze.