Totul despre Eliza Natanticu de la Asia Express. Cu ce se ocupă concurenta, de fapt

de: Iulia Statie
06 10. 2021

Eliza, soția lui Cosmin Natanticu, a acceptat provocarea și participă în noul sezon de la Asia Express. Aceasta a trezit simpatia publicului prin prisma relației pe care o are cu partenerul său, dar puțini știu cu ce se ocupă ea, de fapt, în viața de zi cu zi.

Ce pasiuni are Eliza Natanticu de la Asia Express

Eliza și Cosmin Natanticu formează un cuplu extrem de simpatic și îndrăgit de către telespectatorii Asia Express. Totuși, în timp ce actorul se bucură de succes încă de la primele apariții, puțini știu că partenera lui de viață îi împărtășește aceeași pasiune în domeniul profesional.

Mai exact, Eliza Natanticu îndrăgește actoria și muzica. Aceasta a interpretat multe personaje pe scena teatrului și a cucerit inimile publicului, dar a participat și la show-ul X Factor pentru a da curs unei alte pasiuni și a încerca să își îmbunătățească talentul muzical.

„Sunt actriță. Am crescut în Teatrul Odeon. Părinții mei sunt amândoi actori. Am jucat în piese de teatru de când aveam șapte ani. Acolo am prins clar microbul scenei. Simt că în mine zace ceva ce trebuie exprimat.

Simt că lumea muzicală are nevoie de mai multe talente care pot cânta live și cred că pot fi unul dintre ele.”, a spus Eliza pe scena X Factor România, potrivit a1.ro.

Cosmin și Eliza Natanticu își doresc să devină părinți

Cosmin și Eliza Natanticu nu o să uite prea curând experiența de la Asia Express. Cei doi au trecut prin probe de foc și și-au depășit limitele, însă, întorși acasă, au început să își facă anumite planuri. Mai cu seamă, aceștia își doresc să devină părinți.

„Noi ne dorim un copilaș de ceva timp, însă nu este după cum ne dorim noi, ci după cum vrea Dumnezeu. După ce am ajuns acasă din ‘Asia Express’ ne-am reapucat din nou de proiecte.

Ne dorim acum să facem un show online care să se numească ‘Natanticii’. Lucrăm acum la el, sperăm să aibă succesul pe care îl vrem noi doi pentru că punem suflet în tot ce facem acolo.

Plus că în perioada următoare trebuie să lansez și o piesă și tot așa. Cosmin a început și el cu show-urile de stand-up comedy pentru că a avut o pauză.

După cum știm cu toții a fost o perioadă destul de grea, în domeniul artistic, din cauza pandemiei. Ușor, ușor, începe însă să fie bine și pe plan profesional.”, ne-a declarat, în exclusivitate, Eliza.