Toți românii care stau la curte trebuie să afle despre această lege. Tăierea unui copac des întâlnit în curțile oamenilor, în mod special în cazul celor care locuiesc la țară, este sancționată cu amenzi uriașe. Pomul este protejat, iar îndepărtarea sa se face doar în baza unei autorizații și după plantarea, în prealabil, a trei copaci tineri.
Știai că nucul este o specie de pom protejată prin lege în România? Niciun proprietar nu poate să taie pomul ce face parte din categoria celor răzleți, fără să primească autorizație în acest sens din partea Direcției Județene pentru Agricultură. În caz contrar, românii sunt sancționați cu amenzi ce pot atinge valori uriașe.
Toți românii care locuiesc la curte trebuie să știe această lege. Indiferent dacă vorbim despre o persoană fizică sau o persoană juridică, preverile legislative sunt la fel. Dacă pe proprietatea unui român a crescut un nuc ce se dorește a fi tăiat, mai întâi de toate trebuie depusă cerere în acest sens cu cel puțin o lună înainte.
Specialiștii Direcției Județene pentru Agricultură vor efectua mai multe verificări la locul cu pricina. Reprezentanții instituției teritoriale vor stabili dacă nucul poate fi tăiat, ținând cont de criteriile următoare:
Acordarea autorizației pentru tăierea nucilor din curte se acordă în baza Legii pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit prevederilor legislative aflate în vigoare, pentru fiecare nuc tăiat trebuie plantați, în prealabil, alți trei pomi tineri.
„Autorizația de tăiere a nucilor (…) se eliberează numai dacă proprietarul face dovada că a plantat, în prealabil, trei nuci tineri pentru fiecare nuc ce urmează a fi tăiat. În acest caz, comitetele executive ale sfaturilor populare, prin secțiunile agricole, vor repartiza solicitatorilor, din pepinierele cele mai apropiate, nucii tineri bun de plantat”, mai stabilește legea.
În cazul în care nu se obține autorizație pentru demersul cu pricina și, totuși, proprietarul taie pomul protejat prin lege, riscă să fie sancționat usturător. Se dă amendă de 10.000 de lei pentru românii de la curte care taie nucii.
Valoarea sancțiunilor financiare este stabilită de organele de control abilitate Ministerului Agriculturii, Ministerului Internelor și Ministerului Economiei. Legea stabilește aplicarea de amenzi ce pot varia între 5.000 și 10.000 de lei.