De la Iohannis la Firea, care sunt politicienii în care au încredere românii
Conform ultimului sondaj INSCOP realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie 2019, topul încrederii în personalitățile politice este condus de președintele Klaus Iohannis, urmat de Gabriela Firea și Victor Ponta.
„Încrederea într-o personalitate politică este un indicator mai riguros, comparativ cu alți indicatori generali precum părerea favorabilă/defavorabilă, reflectând un nivel de exigențî a evaluării semnificativ mai mare, atunci când respondenții sunt solicitați să se raporteze în mod direct la o personalitate politică și la activitatea acesteia”, potrivit autorilor studiului.
Încrederea în președintele Klaus Iohannis se situează la un nivel de 39,5% încredere multă și foarte multă, astfel acesta a înregistrat o creștere cu aproape cinci procente mai mare, comparativ cu luna noiembrie 2018.
Pe locul al doilea în clasamentul încrederii se situează Gabriela Firea cu 23,9%, în scădere față de luna noiembrie 2018 (când era cotată cu 26,2% încredere multă și foarte multă), urmată de Victor Ponta cu 23,7%. Președintele Pro România înregistrează o creștere de 2,5 procente.
Urmează Dacian Cioloș care câștigă 2,3 procente față de luna noiembrie 2018, ajungând la 22,5% încredere multă și foarte multă, probabil și ca urmare a expunerii mediatice crescute generate de înființarea PLUS și formarea alianței cu USR. Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului, contabilizează 22,4% încredere multă și foarte multă în ianuarie, în ușoară creștere față de 21,9% în noiembrie.
Ludovic Orban, Președintele PNL este cotat cu 16,1% încredere multă și foarte multă, față de 14,5% în noiembrie 2018. Urmează Liviu Dragnea, președintele PSD, cu 12,6% ( față de 11,6% în noiembrie), Dan Barna, Președintele USR cu 10,7% (în creștere cu 3,7 procente față de noiembrie 2018) și Traian Băsescu cu 10% încredere multă și foarte multă (față de 8,3% în noiembrie 2018).
Premierul Viorica Dăncilă scade la 9,5% încredere multă și foarte multă (față de 10,8% în noiembrie 2018). Ea este urmată de Ion Iliescu cu 8,8% (față de 10% în noiembrie 2018), Kelemen Hunor (7,6% față de 4,6%) și Eugen Tomac (cu 6,4% față de 5,4%).
„Cele mai importante creşteri ale nivelului încrederii comparativ cu datele de la finalul anului trecut le înregistrează preşedintele Klaus Iohannis, liderul USR, Dan Barna, şi liderul Pro România, Victor Ponta. Scăderi ale încrederii comparativ cu datele de la finalul anului trecut înregistrează Gabriela Firea, Viorica Dăncilă şi Ion Iliescu”, precizează autorii sondajului.