Expresii și anecdote rămase în istorie cărora nu mulți le știu dedesubtul. Întâmplărire lor sunt mai puțin cunoscute decât cuvintele rostite. Ce personaje au afirmat vorbele istorice?
Sigur ai mai auzit replicile acestea, dar nu știai cine l-a rostit prima oară și în ce context. Iată un top al celor mai importante anecdote rămase în istorie, conform adevărul.ro!
„Asta-i muzica ce-mi place!“
Expresia este spusă de Carol I pe când se afla la Calafat, în luna mai a lui 1877. Viitorul rege al României a dat atunci ordin să se tragă asupra pozițiilor turcești de la Vidin. S-a deschis focul de către tunul 1 din bateria Carol, după care a executat tunul 1 din bateria Mircea, urmat de tunul din bateria Elisabeta. Forțele otomane au răspuns la foc, urmând astfel un schimb de sunete de armament de o oră. La prima lovitură de tun din partea României, regele Carol a rostit celebra frază: „Asta-i muzica ce-mi place!”.
„Arme! Arme! Daţi-mi arme!“.
Cuvintele provin din toamna lui 1848. Totul se petrecea în nordul Olteniei, la tabăra militară de la Râureni. Generalul Magheru s-a adresat atunci guvernului provizoriu de la București și a cerut să i se trimită armele de care era nevoie. Peste 10.000 de voluntari din toate colțurile Țării Românești așteptau să meargă la luptă, dar nu aveau cu cea. Atunci s-a născut:„Arme! Arme! Daţi-mi arme!“.
„Pe aici nu se trece!”
Cuvintele în cauză au luat apărut pe câmpul de luptă de la Mărășești și au intrat în conștiința neamului românesc prin jertfa a peste 27.000 de români. Generalul Eremia Grigorescu le-a rostit în momentul în care a trecut de pe frontul de la Oituz pe acela de la Mărășești.
Sultanul se întorcea spre Constantinopol, după cucerirea Belgradului. Din mare mulțime care îl aștepta la intrarea în capitală, a ieșit disperat un bătrân din marea mulțime care s-a aruncat în genunchi înaintea sa. Cel din urmă l-a rugat pe Sultan să facă dreptate, iar sultanul i-a zis:
„– Cine eşti?
– Sunt un bătrân negustor şi hoţii mi-au jefuit toată averea!
– Unde ai fost, pe când hoţii te jefuiau?
– Dormeam. – Şi de ce dormeai? strigă sultanul mânios.
– Credeam că Măria Sa sultanul veghează pentru toţi supuşii săi! Sultanului i-a plăcut răspunsul pe care l-a considerat înţelept şi îndrăzneţ şi a poruncit ca negustorul să fie despăgubit din vistieria statului. „