În aceste zile de septembrie, din păcate, vremea nu mai ține cu noi. Conform datelor meteo, asistăm la o răcire a vremii, față de alți ani, mult mai rapidă. Ca urmare, Termoenergetica începe astăzi încărcarea instalațiilor pentru energie termică, excplicând în același timp ce trebuie să facă bucureștenii.
Suntem deja la jumătata lunii și vorbim de valori termice scăzute, în raport cu aceeași perioadă din alți ani.
Meteorologii au anunțat deja că temperaturile scad drastic, și scăderi ale valorilor termice în mai toată țara. Pe de altă parte fenomenele extreme, precum cele din județele Galați și Vaslui ne-au readus aminte, încă odată, ce înseamnă puterea naturii.
În cazul Bucureștiului, meteorologii anunță și aici scăderea valorilor termice, cea ce a determinat compania de stat Termoenergetica să anunțe începerea încărcării instalațiilor pentru energie termică.
Nu cu mult timp în urmă, compania de municipală Termoenergetica anunța lansarea unei aplicații pentru terminalele pe Android și iOS, TERMOALERT, cu ajutorul căreia bucureștenii pot afla în timp real care este starea sistemului centralizat de termoficare din Capitală.
Aplicația, conform companiei, este gratuită și poate fi instalată direct pe telefoanele mobile cu sisteme de operare Android și iOS.
Tot pe site-ul Termoenergetica bucureștenii sunt anunțați și de amplele procese de remediere a avariilor apărute în rețea la nivelul fiecărui sector.
Într-un comunicat publicat pe 12 septembrie, bucureștenii sunt anunțați că Termoenergetica începe astăzi încărcarea instalațiilor pentru energie termică, procesul începând de astăzi, 18 septembrie:
„Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, miercuri, 18 septembrie 2024, începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare.
Acţiunile sunt necesare în vederea pregătirii reţelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire 2024 -2025.”, se arată în informarea din 12 septembrie a Termoenergetica.
În acest sens, reprezentanții companiei au venit și cu recomandările de rigoare, precizând concret ce trebuie să facă bucureștenii, pentru a beneficia în condiții optime de agentul termic furnizat de Termoenergetica:
„Vă reamintim că este obligația asociaţiilor de proprietari de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.”, se mai precziează în informare.
Pe de altă parte, declanșarea procedurii de încărcare nu înseamnă neapărat că bucureștenii vor avea căldură în case de astăzi, compania făcând această precizare importantă, după cum urmează:
„Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, respectiv după îndeplinirea condițiilor legale, conform prevederilor H.G.nr.425/1994, modificată prin H.G. nr.337/ 2018.
Totodată, vă comunicăm că, potrivit prevederilor articolului 30, alineatul (4) din Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, publicată în Monitorul Oficial nr.651/27.07.2006, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.”
Rămâne să vedem care va fi data concretă de la care Capitala va beneficia de agentul termic.