Cum ar vrea PSD să schimbe programul „Prima Casă”
Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor a anunțat că programul „Prima Casă” va fi modificat astfel încât să aibă o tentă mai socială. Modificările vor fi făcute până la sfârșitul lunii februarie, print-o hotărâre de Guvern. Despre ce este vorba.
„Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul Prima Casă, deci el va continua, numai că am spus că discuţiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspectele esenţiale. Nu. Finanţarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern”, a declarat Eugen Teodorovici.
Programul Prima Casă va continua în acest an, cu un plafon de două miliarde de lei. Iar fața mai socială a proiectului se referă la aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze, potrivit Ziarul Financiar.
„Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi”, a mai declarat Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor.
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, de la lansarea programului „Prima Casă” în anul 2009 până la sfârșitul lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 23,40 miliarde lei.
Iar de la începutul anului 2018 şi până la sfârșitul lunii octombrie 2018, numărul garanţiilor acordate era de 17.915, iar valoarea totală a acestora de 1,7 miliarde lei. De asemenea, au fost înregistrate şi 6.494 promisiuni de garantare.