Celebra prezentatoare a intrat și ea în vizorul criticului vestimentar, însă reacția sa a fost una fabuloasă. Teo Trandafir a avut o replică genială pentru pentru Dana Budeanu, menționându-le și pe Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. Ce a avut de spus vedeta despre ele.
Când vorbim despre Teo Trandafir, prezentările nu-și au rostul. Este una dintre cele mai cunoscute femei din showbiz-ul de la noi din țară. Și-a construit o carieră fabuloasă, impunându-se ca un nume important pe piața media. De câteva luni, a luat o pauză de la aparițiile pe micul ecran și s-a întors la prima sa dragoste – radioul.
Vedeta este apreciată de public pentru inteligență, umor, spontaneitate și creativitate. Nu a avut niciodată vreo pasiune pentru modă, nu a pus preț pe hainele pe care le poartă. În momentul în care a intrat în vizorul Danei Budeanu, concluzia criticului nu a surprins-o.
Într-o ediție a emisiunii sale online, Budeanu a spus despre Teo Trandafir că se „îmbracă pilaf”. Cu toate astea, bruneta a punctat că acest aspect nu are nicio importanță, când vine vorba despre prezentatoarea TV.
„Teo se îmbracă pilaf, dar nu contează, farmecul e una, kilogramele sunt alta”, a spus Dana Budeanu.
Invitată la emisiunea lui Denise Rifai, Teo Trandafir a avut ocazia să dea o replică „analizei” ce a fost făcută stilului său vestimentar, menționându-le, pe lângă Dana Budeanu, și pe Andreea Marin și Mihaela Rădulescu.
„Dana Budeanu avea dreptate, spunea așa: ‘când vine vorba despre dive, indiferent de ce spuneți voi, eu voi împărți ecranul în două: Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Din punctul meu de vedere, Teo nu există. Nu te uiți la Teo ca să vezi în ce e îmbrăcată.’
Te-ar putea interesa și: Teo Trandafir a anunțat primul invitat din noul podcast. Surpriză mare, a dat și alte detalii ale proiectului
Prezentatoarea a spus atunci că acele vorbe au fost, de fapt, printre cele mai importante complimente ce i s-au făcut în viață. Teo a punctat că ea nu a pus preț niciodată pe articolele vestimentare, pasiunea ei fiind bijuteriile.
„Eu consider asta unul dintre cele mai importante complimente care mi s-au făcut vreodată, pentru că prețuiesc doar lucrurile cărora nu le pot da foc. Trențele, indiferent cât de prețioase ar fi, cu un pic de benzină le rezolvi. Încearcă asta și cu bijuteriile: diamantele nu ard!
Da, la bijuterii mă pricep și am avut o mare problemă cu asta, dar e posibil ca în câțiva ani, când se va calma și criza, să-mi reiau colecțiile”, a explicat Teo Trandafir, la Kanal D.
Te-ar putea interesa și: Dana Budeanu, la un pas de accident vestimentar. Imaginile care i-au uimit pe internauţi, vedeta face furori