„Teo Trandafir nu mai poate face audiență ca la PRO TV!” Ce fost coleg din Antena 1 face mărturisirea

de: Ana Chivu
29 06. 2022

Un fost coleg din Antena 1 vine cu o reacție dură la adresa lui Teo Trandafir. Bărbatul a susținut că celebra prezentatoare nu mai poate face față și că nu este o concurență bună pentru celelalte posturi TV. Acesta a mai subliniat că vedeta ar putea oricând să se reprofileze pentru că știe cu siguranță ce drum îi va aduce succesul pe plan financiar. Fanii moderatoarei au rămas șocați după cele auzite. ”Teo nu mai poate face audiență ca atunci când era la PRO TV. Ar putea să se reprofileze, e deșteaptă, nu moare de foame!”. a spus acesta.

Un fost coleg de la Antena 1 vine cu afirmații grele: „Teo Trandafir nu mai poate face audiență. Ar putea să se reprofileze”

Teo Trandafir a intrat în vacanță mai repede decât se aștepta publicul, iar gestul șefilor trustului a fost imediat interpretat de fani. Mulți au considerat că audiențele nu mai erau cele din primii ani de emisie, iar acum dezamăgirile au ajuns să îi facă pe producători să renunțe la proiect.

Radu Herjeu vine cu câteva mărturii în urma comentariilor și supozițiilor din mediul online. Acesta i-a fost coleg lui Teo la Antena 1 într-o perioadă, iar acum a vorbit deschis despre situația delicată în care se află emisiunea și evoluția vedetei în cadrul propriului show.

Cea din urmă lucrează la Kanal D încă din 2013 și a avut și vârfuri de audiență. Vestea că emisiunea sa a fost scoasă din grilă mult mai devreme decât se aștepta nu a fost un semn bun pentru nimeni, chiar dacă s-a anunțat că Teo va reveni din toamnă cu forțe proaspete și cu un format îmbunătățit.

Radu Herjeu a adus în prim-plan afirmații grele pentru cei care o iubesc pe moderatoare. Fostul membru CNA și realizator de emisiuni la Antena 1 a susținut că au scos-o pe Teo de pe post pentru că nu mai ducea pasul cu colegii de breaslă și nu mai făcea audiență.

,,Nu moare de foame, a câștigat cât să trăiască trei vieți liniștite”

”Au scos-o pe Teo de pe post. Nu mai putea să facă audiență, ca atunci când era la PRO TV, asta e firesc. S-a și consumat Teo, are foarte mulți ani în spate, în televiziune. E fată deșteaptă, nu moare de foame, a câștigat cât să trăiască trei vieți liniștite. Nu ai cum să risipești banii așa repede.

Eu cred că poate, că ea ar putea să se reinventeze. Eu mă uit și la italieni. La ei e un alt sistem. Vedetele tv nu sunt aruncate pe stradă, sunt păstrate până la capăt, am văzut mulți prezentatori tv care au știut să producă altceva, nu neapărat în alt stil, căci nu mai poți să faci mari schimbări.

Poate că nici pentru ea să nu mai fie o provocare televiziunea. Dacă nici ea n-a făcut televiziune, atunci cine? A avut toți invitații, audiențe, glorie. Ar putea reveni și la radio, ea așa a debutat, făcea emisiunea de după-amiază, ar putea înființa și o firmă care să se ocupe de imaginea unor personalități, căci unele suferă foarte mult la acest capitol. Ca membru CNA, eu n-am amendat-o niciodată, pentru că emisiunea ei nu a avut niciodată reclamații”, a spus acesta, pentru ego.ro.