Zeci de diplomați și angajați ai Ambasadei, Consulatului și Centrului de Cultură Rusă din Chișinău au părăsit, ieri, în grabă Republica Moldova, într-un gest surprinzător care a stârnit tensiuni în relațiile dintre cele două țări. Aproximativ o sută de persoane, printre care și membrii ai familiilor oficialilor, s-au îmbarcat într-un avion al Federației Ruse, acțiune etichetată de Ministerul rus de Externe drept ”neprietenoasă”.
Decizia oficialilor de a pleca vine la doar o lună după ce Republica Moldova a luat măsuri radicale pentru a reduce semnificativ prezența diplomaților ruși pe teritoriul său. Numărul acestora a fost redus cu peste trei ori, în încercarea de a echilibra bilanțul cu angajații Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.
Decizia de retragere a diplomaților ruși survine în contextul unui scandal major de spionaj care a fost declanșat de o investigație jurnalistică. Această investigație a adus în lumină activități suspecte și presupuse activități de spionaj ale unor oficiali ruși în teritoriul Republicii Moldova.
Autoritățile moldovene au reacționat prompt și au luat măsuri decisive, inclusiv expulzarea unor oficiali și demararea unor investigații aprofundate.
Este de așteptat ca plecarea masivă a diplomaților și a personalului rus să aibă un impact semnificativ asupra relațiilor bilaterale dintre cele două țări.
Cu toate că Moscova a avertizat în privința consecințelor acestei decizii, inclusive în relațiile comerciale, autoritățile moldovene au dat asigurări că vor continua să-și apere interesele naționale și să desfășoare investigații riguroase în vederea asigurării securității naționale.
Decizia Chișinăului de a-i răspunde cu aceeași monedă Moscovei ar putea avea implicații pe termen lung asupra relațiilor dintre Republica Moldova și Federația Rusă, precum și asupra dinamicii geopolitice în regiunea Europei de Est.
„Este un nou pas spre distrugerea relațiilor bilaterale din partea regimului de la Chișinău. În dorința sa de a se evidenția în fața sponsorilor săi vestici pe partea de rusofobie, Chișinăul oficial cade la tot mai mari adâncimi, împrumutând activ experiența ucraineană și baltică, precum și măsurile standarde, inclusiv aducerea de ofense publice țării noastre, interzicerea presei de limbă rusă, atacarea limbii ruse”, a avertizat Maria Zaharova.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a declarat recent că, Republica Moldova a fost în mod constant „ținta unor tipuri de activități și politici destul de ostile din partea Federației Ruse” pe parcursul mai multor decenii.
Oficialul a subliniat că influența rusească se manifestă prin intermediul diverșilor actori de influență, atât interni, cât și externi, care au contribuit la menținerea unei relații strânse între Moldova și Rusia.
Popescu susține că, prezența așa-numiților „diplomați” ruși a jucat un rol important în promovarea agendei ruse în diverse state europene, inclusiv în Republica Moldova.
„Tot timpul, Federația Rusă a avut anumiți actori de influență în Republica Moldova, începând de la actori interni, care conștient sau inconștient au îndeplinit acest rol. Avem și actori externi, unii dintre ei fiind așa-numiți „diplomați” ruși.
Aceasta nu este o practică a Federației Rusiei doar pentru R. Moldova, dar și a altor state europene.
Această centură rusă s-a simțit foarte comod, nu a fost deranjată și, în anumite perioade, într-o măsură mai mare sau mai mică, poate să influențeze anumite decizii politice de la Chișinău”, a declarat sursa citată.