Temperaturile lunii noiembrie 2020 în România, zonă cu zonă. Cum va fi vremea peste tot prin țară
Noiembrie, zis și „brumar” în tradiția populară, din punct de vedere climatologic, reprezintă o lună ce nu face parte din anotimpul iarna. Cu toate acestea, se încadrează în sezonul rece. Este prima lună în care își face apariția primele ninsori din an, mai ales în zonele de munte și de înaltă altitudine. Iar pe spații mai extinse, în nordul țării, se instalează gerul. În ultimii ani, precum și celelalte luni ale anului, noiembrie s-a încălzit destul de mult față de media multianuală.
Vremea lunii noiembrie
Primele 10 zile
Primele zile ale lunii noiembrie vor fi umede cu nori ce vor acoperi o mare parte din regiunile țării. Depresiuni atmosferice succesive vor afecta zonele țării de la vest către est. Ca de obicei, sud-estul României va fi acoperit, în mare parte, de ploi consistente. Precipitații serioase se vor regăsi îndeosebi la nord, în zona unde se regăsesc Carpații Meridionali.
În zonele muntoase își vor face apariția și primii fulgi de zăpadă, însă la altitudini de peste 2000 de metri. Din punct de vedere al temperaturilor, acestea vor fi mai crescute decât în mod obișnuit. Temperaturile maxime resimțite se vor încadra, în general, între 9 și 14 grade Celsius în jumătatea nordică a țării. În zona sudică, temperaturile diferă puțin, între 12 și 17 grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe litoral, la Marea Neagră.
Prognoza la mijlocul lunii noiembrie
Și această perioadă va fi una călduroasă în raport cu media climatologică. Diminețile vor fi răcoroase cu ceață prelungită ce pot persista și spre orele prânzului. Temperaturile înregistrate vor avea o distribuție mai atipică. În interiorul arcului carpatic, mai ales în zonele însorite, se vor înregistra temperaturi de 10-15 grade Celsius. În sud-est temperaturile resimțite vor fi de 7-12 grade Celsius.
Temperaturile în ultima parte a lunii noiembrie
Ultima parte a lunii noiembrie va fi predominată de precipitații în regiunile intracarpatice. Acolo se vor strânge o medie de 20-30 mm. În sud și sud-est vor fi înregistrate precipitații de 10-15 mm. Fulgii de zăpadă își vor face apariția doar la munte, al altitudini de peste 1000 de metri. Temperaturile maxime în nord vor fi între 5 și 10 grade, iar în sud și sud-est vor fi ceva mai mari, 8-13 grade Celsius.
Vremea lunii noiembrie în funcție de zone
În zona Moldovei, vremea va fi relativ uscată, cu puține precipitații. Clima este mai degrabă geroasă, cu temperaturi medii de 10 grade Celsius și minime de 5 grade Celsius. În 2010, s-a înregistrat un record maxim de 22 de grade Celsius, iar în 2014 un record minim de -11 grade Celsius.
În zona Transilvaniei, vremea în luna noiembrie este una uscată, de asemenea. Cu doar 36mm de precipitații de-a lungul a 7 zile. Temperaturile maxime înregistrate vor fi de 10 grade iar minime de 4 grade Celsius. În zonele mai înalte de 2000 de metri, se vor înregistra temperaturi mai scăzute și ninsori.
În Banat și Crișana, precipitațiile sunt de 48 mm de-a lungul a 8 zile. Clima este relativ rece cu temperaturi maxime de 12 grade și minime de 6 grade Celsius. Se vor resimți precipitații în anumite zone iar ceața poate predomina de dimineață până la ora prânzului.
În zona de sud a țării, Oltenia și Muntenia, precipitațiile resimțite sunt de 41 mm. Temperaturile sunt cuprinse între 12 și 7 grade Celsius.
În Dobrogea se înregistrează cele mai puține precipitații, 27mm de-a lungul a 6 zile. Temperaturile vor fi cuprinse între 13 și 9 grade Celsius.