Tehnica KGB prin care ar fi fost ucis Alexei Navalnîi. Detaliile violente au fost dezvăluite de o sursă din închisoare
Pe 16 februarie, întreaga lume afla despre moartea subită a fostului disident rus Alexei Navalnîi, într-o închisore de maximă securitate din Arctica. Au apărut imediat speculațiile despre moartea acestuia, printre teorii vorbindu-se și despre tehnica KGB prin care ar fi fost ucis Alexei Navalnîi. În același timp, se pare că au apărut și detaliile violente, dezvăluite de o sursă din închisoare.
Moartea disidentului este învăluită în mister
La câteva zile după ce a fost anunțat pentru prima dată decesul lui Alexei Navalny, detaliile despre ceea ce i s-a întâmplat rămân puține. Potrivit relatărilor din Rusia, bărbatul de 47 de ani a făcut o scurtă plimbare în colonia sa penală din Siberia, a spus că nu se simte bine, apoi s-a prăbușit și nu și-a mai recăpătat cunoștința. Sâmbătă, familia lui Navalny a confirmat că activistul politic a murit vineri, 16 februarie, la ora locală 14:17, iar autoritățile de la închisoarea în care era deținut au declarat că acesta a suferit un „sindrom de moarte subită”. Nu este clar dacă a fost efectuată încă o autopsie pe corpul său.
De asemenea, nu este clar unde se află corpul său. Mama lui Alexei Navalnîi, Liudmila, care a sosit în zonă sâmbătă, a vizitat morga din orașul Salekhard, în apropiere de închisoare, unde i s-a spus că a fost dus corpul său. Un purtător de cuvânt al politicianului a declarat că Liudmila nu a fost lăsată să intre în interiorul unității și că avocatul fiului ei a fost împins afară din clădire, dar personalul nu a confirmat dacă trupul său se afla acolo.
Starea lui Navalnîi s-a deteriorat în cei trei ani de închisoare, în care s-a plâns că i s-a refuzat tratamentul medical și a petrecut aproape 300 de zile în izolare. Până la momentul arestării sale în ianuarie 2021, el petrecuse luni de zile recuperându-se în urma unui atac cu agent neurotoxic. Chiar și așa, el părea să aibă o stare de spirit și de sănătate relativ bună într-o înregistrare video a instanței cu o zi înainte de moartea sa.
Au apărut informații despre tehnica KGB prin care ar fi fost ucis Alexei Navalnîi
Deși nu a fost efectuată o autopsie, au apărut noi informații care vorbesc despre tehnica KGB prin care ar fi fost ucis Alexei Navalnîi. Concret, este posibil să fi fost ucis cu un pumn în inimă după ce a fost lăsat afară, unde temperaturile pot coborî până la -27 grade Celsius, a afirmat un lider al unui grup pentru drepturile omului.
Liderul opoziției ruse a murit vineri în tabăra din Siberia unde era prizonier, stârnind indignare în întreaga lume politică, aliații săi acuzând Kremlinul că i-a orchestrat moartea. Nu a fost confirmată modalitatea în care a murit. Dar Vladimir Ozecikin, care a fondat grupul pentru drepturile omului Gulagu.net, a declarat pentru The Times că el crede că Navalnîi a fost ucis folosind o tehnică de „lovitură unică”, care ar fi fost o „marcă distinctivă a forțelor KGB”.
„Cred că i-au distrus corpul mai întâi lăsându-l mult timp în frig și limitându-i circulația sângelui la minimum.
Atunci devine foarte ușor să ucizi pe cineva în câteva secunde, dacă executantul are ceva experiență în asta.”; declară Vladimir Osechkin, pentru publciașia britanică.
Un medic vorbește despre detaliile violente
Un medic a dezvăluit că existau vânătăi pe capul și pe pieptul lui Navalnîi atunci când trupul neînsuflețit al acestuia, în vârstă de 47 de ani, a fost adus la Spitalul Clinic Districtual Salekhard, potrivit presei independente. Paramedicul anonim a spus că vânătăile de pe piept ar putea fi dovada că medicii au încercat să-l resusciteze.
Același Ozecikin a mai povestit despre această tehnică, declarân du-le celor de la The Times că „Este o tehnică veche folosită de fostul KGB. Și-au antrenat agenții să omoare pe cineva cu o singură lovitură în inimă, centrată pe corp. Era o marcă înregistrată a KGB.”