Taximetristul care a mers peste un milion de kilometri cu o Dacia Logan. Ce reparații i-a făcut în acest timp

de: Alexandra Chivu
03 03. 2020

”Vitezomanul Gică avea mașină mică”, cu care a mers peste un milion de kilometri. Taximetristul și Dacia lui Logan au făcut furori pe Internet.

Taximetristul care a mers peste un milion de kilometri cu o Dacia Logan

Un taximetrist de profesie, din Ialomița, a parcurs cu automobilul său, un Logan din 2007, peste 1.000.000 km. Surpriza este cu atât mai mare cu cât multe dintre drumuri au fost făcute în Slobozia, un oraș cu puțin peste 50.000 de locuitori. Pe numele său Matei Atanasie, este unul dintre cei mai vechi taximetriști din orașul Slobozia.

El are mașina cu motor 1.4 din 2007, timp în care a parcurs, în medie, cam 125.000 de kilometri pe an. De asemenea, potrivit proprietarului, mașina are motorul original, fără să fi fost segmentat vreodată, dar și principalele elemente cu care a ieșit din fabrică sunt originale.

A mers peste un milion de kilometri cu o Dacia Logan

Știrea a făcut furori pe Internet, așa că o echipă de reprezentanți Dacia au mers la Slobozia și au verificat mașina. Specialiștii au confirmat că spusele șoferului sunt reale.

Ce modificări a făcut?

„Din octombrie 2007 până în martie 2016, când maşina a trecut de 1 milion de kilometri, au trecut 8 ani şi ceva. În tot acest timp am schimbat de zeci de ori consumabilele uzuale, ca la orice altă maşină, dar şi amortizoare, planetare, injectoare, ambreiajul şi chiar alternatorul. Dar majoritatea elementelor sunt cele originale, inclusiv arcurile pe spate, puntea, eşapamentul, tot ce ţine de servodirecţie, instalaţie de aer condiţionat şi chiar electromotorul”, a răspuns taximetristul, întrebat ce piese a schimbat în tot acest timp.

Cât despre modificările sau adaptările făcute față de cele de fabrică, șoferul spune că a înlocuit numai planetarele uzate cu unele tot de Dacie, dar speciale pentru un Logan diesel, mai groase și mai rezistente. La fel a acționat și în cazul fuzetelor, punând piese de origine în loc, de la altă motorizare, pentru a rezista mai mult timp, potrivit 4tuning.ro.