Țările din Europa care ”nu există”. Cum se chinuie oamenii de aici să aibă un trai decent

de: Ana Chivu
15 06. 2021

Localnicii din unele țări din Europa se plâng de traiul pe care îl au chiar și după multe eforturi. Oamenii din șase regiuni din UE se străduiesc să-și contureze o viață aproape de normalitatea văzută de mulți. Cum arată o zi pentru ei?

Țările din Europa unde oamenii se chinuie să aibă un trai decent

Un număr de 6.5 milioane de persoane din Europa încearcă să ducă o viață normală în țări aproape necunoscute de majoritatea populației. Concret, există șase astfel de regiuni în Europa de Est care își conturează cu greu o viață pe cât de posibil normală, încercând să-și facă un viitor.

Replica de pe buzele tuturor locuitorilor este: „Viitorul este imprevizibil”. Cele șase regiuni sunt: Nagorno-Karabah sau Republica Arțah, Kosovo, Abhazia sau Apsny, Osetia de Sud sau Alania, Transnistria sau Pridnestrovia, Republica Populară Donețk sau Luhansk unde locuiesc 6.5 milioane de persoane.

Granițele viitoarelor republici nu sunt recunoscute la nivel internațional și nici nu au un cuvânt de spus asupra viitorului, decădere care s-a petrecut odată cu dispariția Uniunii Sovietice. Țara necunoscută este astfel un concept suprarealist pentru cei din Occident.

Nu mai puțin de 21 de state noi independende au luat naștere după prăbușirea URSS, dar au existat câteva zeci de grupuri naționale și etnice care nu și-au revendicat în acest timp suveranitatea, iar unele dintre ele au reușit să trăiască la granițele Europei de Est.

  • S-au născut în haos, dar încearcă să clădească un viitor celor care au rămas în ele:

-Nagorno-Karabah sau Republica Arțah
-Kosovo
-Abhazia sau Apsny
-Osetia de Sud sau Alania
-Transnistria sau Pridnestrovia
-Republica Populară Donețk sau Luhansk

„Fost forțați să ne părăsim locuința”

„După ce am fost forțați să ne părăsim locuința din Shushi”, a povestit Saro Saryan pentru Vice, care a detaliat că el și familia sa au devenit refugiați la finele anului 2020. Au mai avut acest statut și în anul 1988, „când au avut loc violențe antiarmene în Baku”.

Saro a fost la conducerea unui muzeu geologic în Shushi, ulteior a fost obligat să-și părăsească locuința. „Din punct de vedere psihologic, este ca și cum un chirurg te-ar opera continuu și ajungi să te obișnuiești cu durerea… Nici măcar nu-ți mai este frică. Ești masochist”, a spus Saro Saryan.

„Fiul meu și-a pierdut un picior în timpul luptelor, iar acum se află la recuperare, la o clinică din Elveția. Însă, noi suntem niște oameni norocoși. Mii de alți oameni nu vor mai ajunge vreodată să-și revadă familiile”, a adăugat Saro Saryan.