Țara din Europa care se împrumută cu 8 miliarde de euro în 2023. Vin vremuri grele

de: Ștefan R. Apostol
02 11. 2022

Grecia este statul european care s-a bazat și se bazează extrem de mult pe turism. Ultimii doi ani a adus o lovitură dură statului elen, ca urmare a pandemiei. Rata inflației din Grecia a accelerat la 12,0% în septembrie 2022. Autoritățile elene anunță și un deficit bugetar extrem de mare. Ca urmare, Grecia este țara din Europa care se împrumută cu 8 miliarde de euro în 2023. Premierul elen anunță că vin vremuri grele.

Statul elen trece printr-o nouă criză economică

Rata anuală a inflației în Grecia a accelerat la 12,0% în septembrie 2022, de la 11,4% în luna precedentă. Valorile din septembrie s-au menținut aproape de niveluri care nu au mai fost înregistrate de la sfârșitul anului 1993.

Datele statistice arată că prețurile au avansat pentru locuințe la 35,4% față de 31,4% în august. Cele mai mari creșteri au fost la chiriile pentru locuințe, servicii de reparații și întreținere a locuinței, electricitate, gaze naturale, ulei de încălzire, combustibil solid. Creșteri semnificative s-au înregistrat și alimente și băuturi nealcoolice, cu 13,5% mai mult.

Fiind un stat care se bazează pe veniturile din turism, și aici s-au înregistrat mari probleme. Hotelurile, cafenelele și restaurantele și-au majorat prețurile până la 9,1%, ceea ce a determinat o scădere a numărului de turiști.

Autoritățile de la Atena sunt într-un mare impas, ca urmare a acestor probleme financiare, iar criza economică ar putea ajunge la cotele anului 1993, când se lua decizia la nivel european de a ajuta Grecia să iasă din faliment.

Grecia este țara din Europa care se împrumută cu 8 miliarde de euro în 2023

În disperare de cauză și pe fondul diminuării banilor de la bugetul de stat, s-a luat decizia de a căuta finanțări externe. Conform agenției Reuters și Euronews, autoritățile elene anunță că Grecia va împrumuta până la 8 miliarde de euro de pe piețele de obligațiuni în 2023.

Împrumuturile vor veni din emiterea de noi emisiuni pe termen scurt și lung, au declarat pentru Reuters două surse guvernamentale elene. Grecia a ieșit dintr-o criză a datoriilor care a durat un deceniu în 2018. De atunci, s-a bazat exclusiv pe piețele de obligațiuni pentru a-și acoperi nevoile de împrumut.

Autoritățile de la Atena au emis în acest an o obligațiune guvernamentală pe 10 și 5 ani. În același timp s-a decis redeschiderea altor câteva scadențe prin licitații.

Cele două demersuri financiare sunt metine să injecteze lichidități în anumite puncte ale curbei de randament. Până în prezent, a strâns aproximativ 8 miliarde de euro în acest an.

Statul elen are datorii de 2,7 miliarde de euro din împrumuturile bilaterale

De asemenea, plănuiește să ramburseze înainte de termen 2,7 miliarde de euro din împrumuturile bilaterale din cadrul Mecanismului de împrumut pentru Grecia scadente în 2023, datorate țărilor din zona euro în cadrul primului plan de salvare.

Un al doilea oficial guvernamental a confirmat planul de împrumut al țării pentru 2023. Grecia intenționează, de asemenea, să emită prima sa obligațiune verde în 2023, o emisiune care era programată inițial pentru acest an.

„Nevoile noastre de împrumut pentru anul viitor sunt limitate, în special după rambursarea anticipată a împrumuturilor GLF.

Vom împrumuta 7-8 miliarde de euro de pe piețele de obligațiuni. Nu am vrut să mergem mai departe cu o emisiune atât de sensibilă pe o piață atât de volatilă. O vom face anul viitor”, a declarat pentru Reuters un oficial al Ministerului de Finanțe, conform Reuters.

Grecia a înregistrat un deficit bugetar de 15,1% din produsul intern brut în 2009, când a izbucnit criza care a obligat-o să semneze trei planuri de salvare internaționale care au ținut-o pe linia de plutire. De atunci, finanțele sale s-au îmbunătățit.

Cu toate acestea, costurile de împrumut ale obligațiunilor de referință pe 10 ani aproape că s-au triplat de la începutul anului, reflectând o creștere mai amplă a randamentelor pe măsură ce Banca Centrală Europeană majorează ratele dobânzilor pentru a domoli inflația record. Marți, randamentul a fost de 4,57%.

Grecia, în continuare cea mai îndatorată țară din zona euro, dispune de o rezervă de lichidități de aproximativ 38 de miliarde de euro. Rezerva este suficientă pentru a-și acoperi nevoile de împrumut. Banii ar fi suficienți pentru cel puțin doi ani fără a apela la piețele internaționale de obligațiuni, spun economiștii eleni.