Se pregătește un nou război în lume, în timp ce noi toți avem ochii ațintiți asupra invaziei Rusiei în Ucraina? Potrivit unei analize făcute de UnHerd, există o mulțime de semne care arată că Xi Jinping pregătește China de război. Mai multe detalii, în rândurile de mai jos.
Luna trecută, președintele Chinei susținea că este necesară pregătirea pentru ”circumstanțe extreme”, după ce, anterior, avertizase că țara sa trebuie să fie pregătită ”pentru cele mai grave și extreme scenarii” pentru a face față ”vânturilor puternice, apelor agitate și chiar furtunilor periculoase”.
Ba mai mult, Xi Jinping a revenit la acest subiect pe 6 iulie, atunci când a efectuat o vizită la Comandamentul Teatrului de Est, a cărui jurisdicție include strâmtoarea Taiwan. Atunci, el a solicitat o creștere a „antrenamentelor în condiții reale de luptă pentru a crește capacitatea de a lupta și de a învinge”.
Și, potrivit unei analize a UnHerd, toate acestea ar fi cuvinte de cod transparente pentru ”pericolul războiului”. ”Pregătirea de luptă” la care face apel neîncetat și apelurile intense pentru ”întinerirea poporului chinez”, notează publicația, sugerează motive pe care nici măcar nu ni le putem imagina.
În acest timp, oficialii Partidului Comunist din întreaga țară se supun cu strictețe ordinelor de a crește rapid oferta de terenuri arabile prin orice mijloace posibile, urmând a se cultiva mai multe ”cereale”. Asta în ciuda faptului că în China se produce mai mult decât suficient orez, grâu și porumb pentru ca populația să fie hrănită.
Cu toate acestea, de subliniat este faptul că țara se bazează pe importuri uriașe de soia, porumb, grâu și alte cereale pentru hrana animalelor, iar în eventualitatea în care ar izbucni un război, resursele s-ar termina rapid.
Cum în China nu mai există terenul disponibile pentru a se cultiva, nu a mai rămas decât să se defrișeze copacii recent plantați în urma eforturilor sale costisitoare și foarte apreciate de reîmpădurire. Dar cum nu prea mai sunt nici păduri, tot ce a rămas sunt livezile micilor fermieri care sunt distruse pentru a elibera cei câțiva metri pătrați de sol de dedesubt.
S-ar părea că adevăratul scop al lui Xi Jinping ar putea fi transformarea poporului său într-unul războinic, dat fiind istoricul pe care țara îl are, trecând printr-o succesiune de înfrângeri în fața unor invadatori care au fost depășiți numeric.