Țara care poate să apară pe harta Europei. Și-a cerut independența
Pe 2 martie, autoritățile moldovenești i-au comemorat pe cei care au luptat și au murit în războiul din Trasnistria. Forțele separatiste susținute de Rusia, preluau controlul asupra regiunii de est a Transnistriei în 1992. Este important ca generațiile viitoare să păstreze vie memoria celor căzuți în timpul războiului din Transnistria, declară Maia Sandu. Dar, pe fondul actualei situații din regiune, autoritățile din Trasnistria vor să apară pe harta Europei, ca stat independent.
Blocajul transnistrean, la 30 de ani de la conflict
Conflictul din Transnistria este departe atât de rezolvare, cât și de explozie. Convergența intereselor actorilor internaționali pentru menținerea păcii și nivelurile ridicate de conectivitate între Moldova și Transnistria au dus la stabilitate.
Dar o strategie de gestionare a conflictului care se bazează pe un echilibru nu este deloc suficientă. Trebuie făcut mai mult pentru a pregăti o soluționare pe termen lung.
Având în vedere armistițiul de durată, scăderea tensiunilor etnice și conectivitatea ridicată dintre malurile râului Nistru, falia a avut reputația de a fi cel mai ușor de rezolvat conflict secesionist din regiunea post-sovietică.
Cu toate acestea, calculul s-a schimbat după anexarea Crimeei, iar unii au prezis că Transnistria va deveni următorul punct de focar. Această temere nu s-a adeverit, până acum, odată cu conflictul ucrainean.
În mod paradoxal, Rusia, care s-a opus zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător între Moldova, Ucraina și UE în 2014, a acceptat cu ușurință extinderea DCFTA la clientul său regional, Transnistria, în 2015. În loc să ridice tensiunea, Moscova s-a asigurat că situația rămâne pașnică.
Citește și: Volodimir Zelenski pleacă din Ucraina?! Ce vrea să facă SUA în războiul cu Rusia
Republica Moldova, unilateral, vrea în Europa
Dar acum, odată cu declanșarea conflictului din Ucraina, autoritățile separatiste din Transnistria au schimbat optica lucrurilor. Maia Sandu, luând exemplul Ucrainei, și parcă forțând mâna Occidentului, a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, ignorând toate demersurile unioniste de până acum de pe cele două maluri ale Prutului.
În România, prin intermediul mai multor politicieni cu viziune unionistă, ajutați de diferite organizații, precum Consiliul Mondial Român, al cărui președinte, Mircea Popescu a militat pentru asta, s-a încercat sensibilizarea autorităților de la Chișinău.
Inclusiv, în aceste zile Mircea Popescu a tras semnale de alarmă în acest sens, dar reacția Chișinăului a fost rece. Același lucru și dincolo de Prut, prin intermediul a unei părți politice din Chișinău, s-a încercat demararea procesului unionist.
Dar, cu o floare nu se face primăvară. Decizia Maiei Sandu către Uniunea Europeană, unilaterală față de România, este un mesaj clar. Moldova vrea singură în Europa, fără să revină acolo unde, firesc, ar fi fost să fie.
Efectul de bumerang venit din Transnistria
Decizia Moldovei s-a întors ca un bumerang împotriva statului vecin. Dacă mai exista la Chișinău vreo speranță de a recupera regiunea separatistă din Transnistria, acum s-ar putea să fie prea târziu. Imediat după anunțul semnării cererii de aderare de către Maia Sandu, autoritățile separatiste au anunțat că vor să li se recunoască independența, ca stat suveran, sub denumirea de Republica Moldovenească Nistreană.
„Conduce la schimbarea frontierelor internaționale”
„Considerăm că depunerea de către conducerea Republicii Moldova a cererii de aderare la Uniunea Europeană este o decizie geopolitică. Aceasta conduce la schimbarea frontierelor internaționale și a sferelor de influență în spațiul regional. Modifică radical circumstanțele reglementării finale a relațiilor moldo-pristrene. Noi înțelegem decizia conducerii republicii vecine.
(…) În noile circumstanțe, inclusiv cele create de acțiunile conducerii moldovenești, facem apel la partea moldovenească să se angajeze în dialog cu Pridnestrovie în vederea soluționării finale civilizate a relațiilor bazate pe existența pașnică de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător.”, era transmis în comunicatul autorităților din Transnistria.
Prețul independenței unilaterale în Transnistria
Această separare unilaterală, care nu a fost recunoscută de niciun stat membru al ONU și care a fost urmată de un război civil, a creat un fel de haos politic în care continuă să trăiască și astăzi cei aproximativ 500.000 de cetățeni ai autoproclamatei republici.
Pe lângă populația sa și granițele controlate activ, Transnistria are propriul guvern și propriile forțe armate. Își tipărește propria monedă și emite propriile pașapoarte, niciuna dintre acestea nefiind recunoscută.
Conflictul transnistrean este unul dintre cele câteva „conflicte înghețate” din regiune, care ar putea avea impact asupra Rusiei, UE și NATO. În ceea ce privește lumea exterioară, republica nu există.
Înainte de secesiune, Transnistria a fost cea mai prosperă regiune din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și o putere industrială care a alimentat restul teritoriului cu energie electrică, generând aproximativ 40% din PIB-ul Moldovei.
Este locul de unde proveneau elitele politice ale țării și unde erau staționate trupele sovietice. Economia din Basarabia, partea română a Moldovei, era axată pe agricultură, în special pe producția de vin. În ajunul căderii URSS, nivelul de trai în Transnistria era de două ori mai ridicat decât în restul Moldovei.
Guvernul transnistrean a privatizat cea mai mare parte a industriei din regiune
După ce și-a declarat independența, guvernul transnistrean a privatizat cea mai mare parte a industriei din regiune. Majoritatea companiilor au fost preluate de oligarhi ruși și ucraineni sau au devenit proprietatea statului rus.
La începutul anilor 1990, doi foști membri ai serviciilor speciale ale MSSR au fondat Sheriff, un conglomerat privat cu legături cu familia lui Igor Smirnov, primul președinte al Transnistriei. În prezent, Sheriff controlează practic toată viața politică și economică a regiunii.
Printre activele sale se numără supermarketuri, bănci, rafinării, distilerii, farmacii, o rețea de telefonie mobilă, o fabrică de îmbrăcăminte și o echipă de fotbal. Declarația unilaterală de independență a Transnistriei a izolat regiunea și a plasat-o într-un haos juridic care a deschis calea spre sărăcie și dezvoltarea inegalității.
Cu toate acestea, pentru majoritatea locuitorilor din Transnistria, situația nu este atât de roz. Lipsa locurilor de muncă îi obligă pe mulți să părăsească țara în căutarea unui loc de muncă. Potrivit unui studiu realizat de Organizația Internațională pentru Migrație, numai în 2015, aproape 15% din populația activă a părăsit definitiv regiunea.
Cei mai mulți sunt tineri care aleg ca destinație Rusia. Încetul cu încetul, țara se depopulează, rămânând în urmă doar copiii și persoanele în vârstă. Un bun exemplu este furnizarea de gaz prin intermediul unui acord ruso-moldovean, pentru care guvernul transnistrean nu a mai plătit de ani de zile.
Transnistria face parte din orbita rusă
La jumătatea anului 2014, factura ajunsese la 4 miliarde de dolari, aproximativ 3,5 miliarde de euro. În același timp, principalii consumatori, și debitori de gaz sunt uzinele industriale care aparțin oligarhilor și statului rus.
De asemenea, guvernul lui Putin sprijină dezvoltarea micilor întreprinderi, renovează și construiește clădiri publice și spitale, oferă burse pentru studenți și plătește un număr mare de pensii pentru pensionari.
Toate acestea întăresc și mai mult impresia larg răspândită de a face parte din orbita rusă, o idee care nu a fost niciodată populară pentru minoritatea moldovenească din Transnistria. Pentru mulți, însă, chestiunea identității devine din ce în ce mai puțin importantă.
Politicienii locali, chiar și cei care mențin un discurs separatist, erau în favoarea consolidării legăturilor economice dintre cele două părți. Dar, toate s-au schimbat astăzi, iar Transnistria vrea să fie ca stat îndependent pe harta Europei.