Toți am învățat la școală că într-un ciclul de un an avem patru anotimpuri, sau cel puțin așa credeam. Și cum Terra este plină de surprize și mistere, la acesta adăugăm încă unul. Este vorba de Estonia, care are conform cercetătorilor, un al cincilea anotimp. În fiecare an, Parcul Național Soomaa din Estonia dispare sub apă, deschizând un anotimp neobișnuit. Fenomenul creează un sentiment extraordinar de apartenență în rândul localnicilor.
Ar putea părea parcă scos din filmele fantastice, dar este real. Deși nu se știe data exactă când apare, Estonia are parte, odată pe an, de un al cincilea anotimp. În fiecare dimineață, înainte de primăvară, locuitorii din apropierea Parcului Național Soomaa din Estonia se uită pe fereastra dormitorului pentru a vedea dacă a sosit anotimpul preferat.
Dacă ai noroc și vremea este bună, ai putea avea parte de un fenomen, pe cât de bizar, pe-atât de spectaculos. Conform localnicilor fenomenul are loc în delta din Parcul Național Soomaa din Estonia, o zonă vastă de mlaștini spongioase și păduri paludate.
În cele mai multe locuri, o prognoză meteo care anunță ploi abundente este o zi proastă, în timp ce o prognoză care anunță inundații rapide periculoase este una pe care nimeni nu vrea să o audă. Cu excepția cazului în care ești un localnic și locuiești în Parcul Național Soomaa, o turbărie din sud-vestul Estoniei, renumită pentru inundațiile anuale care pot avea o lățime alarmantă de 8 km și o înălțime de 5 metri.
Pur și simplu, acesta este așa-numitul „al cincilea anotimp” din Estonia, o perioadă de vreme previzibil de volatilă care sosește în fiecare an după iarnă și înainte de primăvară. Nimeni nu poate stabili cu exactitate în ce zi va sosi. Cu toate astea acest fenomen anual are loc fără excepție între martie și aprilie.
În această perioadă aduce cu el inundații care transformă parcul național într-un bazin inundat cu case scufundate, livezi de meri scufundate și insule mlăștinoase ridicate. Este triumful apei asupra pământului, dar și al voinței omului asupra Mamei Natură.
„Fiecare an aduce cu sine noi provocări. Trebuie să ne gândim unde putem vâsli în siguranță atunci când sosesc inundațiile.
Dar există un risc inerent atunci când navigăm pe o apă atât de rece și în mișcare. Trebuie să avem grijă.”, a declarat Ruukel, un localnic care se află acum în al 27-lea sezon ca ghid de canoe în zonă.
Cu arborii săi scheletici și atrofiați, peisajul bântuitor poate speria vizitatorul, dar cel de-al cincilea anotimp din Estonia este, în cele din urmă, rezultatul unei conflagrații de factori improbabili. Soomaa, care înseamnă „țara mlaștinilor”, este situată într-un bazin de joasă altitudine pe versanții vestici ai podișului Sakala. Râurile sale nu pot face față cantității mari de zăpadă topită care coboară din munți după dezghețul de iarnă.
Râurile Navesti, Halliste, Raudna, Kopu, Toramaa și Lemmjogi se adună în Soomaa, dar numai Navesti curge mai departe și se varsă în Marea Baltică. Consecința este crearea zonei inundabile Riisa, un bazin natural cu o suprafață de 175 km pătrați, considerat cea mai mare câmpie inundabilă din Europa de Nord.
Un alt element care a modelat Parcul Național Soomaa este geologia. Pe vremuri, acesta era un vechi fund de mare creat în urmă cu 12.000 de ani, în timpul ultimei ere glaciare, când Marea Baltică era Lacul de Gheață Baltic, iar vestul Estoniei era un ținut înghețat. Retragerea ghețarilor a lăsat în urmă o mare depresiune caracterizată de mlaștini sedimentare, iar în prezent Soomaa rămâne cel mai mare sistem de turbării intact din Europa, în esență, un burete natural uriaș.
„Vara, debitul mediu de apă pe secundă prin Soomaa este de 5-10 metri cubi. Dar în al cincilea anotimp, este de 10 ori mai mare și torentul urcă până la 100 de metri cubi pe secundă.
Adăugați la aceasta faptul că un procent extraordinar de 70% din scurgerea anuală se produce tot în această perioadă și datele sunt copleșitoare.”, povestește Jana Põldnurk, șefa departamentului de hidrologie din cadrul Agenției Estoniene de Mediu, pentru BBC.
„Întotdeauna există un sentiment de pericol, dar acesta este temperat de entuziasm. Odată, îmi amintesc că mă aflam într-o canoe cu apă doar în toate direcțiile cât vedeam și nu știam unde începe și unde se termină râul. A fost un sentiment atât de ciudat”, mai spune Jana Põldnurk.
O impresie cu totul diferită este resimțită de cei care locuiesc în Soomaa. Rapoartele din ziarele din 1931, anul în care inundația a atins o înălțime record de 5,53 m, elogiază gloriile din trecut și spiritul de neclintit al localnicilor, detaliind povești despre fermieri care construiau plute pentru vite și care stocau pâine timp de săptămâni întregi pentru a preveni foametea.
În această perioadă, rezidenții înțelepți din aceste zone spectaculoase din Estonia, au recurs la construirea propriilor poduri suspendate temporare și poduri pe trepte, în timp ce o canoe haabjas a devenit singura modalitate de a se deplasa.