Tânăra care i-a declarat război celei mai frumoase femei de la CM din Qatar. Cine vrea să îi ia titlul Ivanei Knoll

de: Bișinicu Andreea
09 12. 2022

După ce Ivana Knoll a fost declarată cea mai frumoasă și sexy femeie de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, o altă domnișoară din Croația i-ar fi declarat „război” influenceriței, susținând că posedă atuuri mult mai valoroase decât rivala ei. Despre cine ar fi vorba.

Ivana Knoll are „competiție” la CM din Qatar

Ivana Knoll a făcut furori la Campionatul Mondial de la Qatar, cu aparițiile ei controversate. Focoasa brunetă a reușit să stârnească diverse controverse în mediul online, după ce și-a făcut apariția la meciul Croația – Belgia, purtând o ținută mulată și sexy.

Mai exact, Ivana Knoll s-a îmbrăcat într-o pereche de pantaloni mulați, roșii, și un top scurt, în formă de sutien, menit să-i acopere bustul generos și să-i scoată în evidență abdomenul lucrat la sală.

Cu forme sculptate parcă de dalta zeilor, frumoasa brunetă a cucerit privirile domnilor prezenți în peluzele stadionului unde se desfășura meciul. Frumusețea tinerei nu a trecut neobservată, întrucât trei microbiști înflăcărați au filmat-o pe Ivana Knoll, îmbrăcată intr-o ținută controversată, ce a lăsat puțin loc imaginației.

Cum arată Magdalena Keskic, femeia care vrea să ia titlul de cea mai frumoasă fană de la Cupa Mondială

Croata Magdalena Keskic, influencer, are 20 de ani și este câștigătoare a mai multor concursuri de Miss, fiind urmărită de 300.000 de internauți pe rețelele sociale.

Focoasa brunetă este convinsă că ar putea să o detroneze pe Ivana Knoll, câștigând titlul de cea mai frumoasă femeie de la CM.

Starul online a călătorit în Qatar încă din prima zi a Campionatului Mondial, pentru a fi aproape de echipa națională a Croației, pe care a susținut-o din tribune la fiecare meci de până acum.

Întrebată ce părere are despre popularitatea de care se bucură Ivana Knoll la Cupa Mondială, conaționala ei susține că posedă calități ce ar putea să o detroneze pe croată.

„Nu prea sunt de acord. Sunt mult mai tânără decât ea, am un potențial enorm și merit (n.r.- titlul neoficial de cea mai frumoasă femeie de la Cupa Mondială).

Aș fi putut deveni mult mai faimoasă și să mă prezint în fața tuturor camerelor TV, dar nu acesta a fost obiectivul meu la Campionatul Mondial, ci doar să susțin naționala Croației.

Sunt multe alte femei frumoase din Croația sau din toate colțurile lumii care merită, de asemenea (n.r.- titulatura respectivă).

Am venit aici ca un adevărat fan al fotbalului și nu mă așteptam să apar în media și să primesc toată această atenție. Nu o cunosc, doar am auzit despre ea, asta e tot.

Sunt sigură că naționala Croației are potențialul de a ajunge din nou în finală, la fel ca în urmă cu patru ani. Brazilia este un adversar foarte puternic, dar Croația poate învinge.

Jucătorul meu preferat este, clar, Modric, dar îmi plac și Perisic și Gvardiol.”, a declarat Magdalena Keskic, în exclusivitate pentru Digi Sport.