Tânăr de 19 ani, mort în accidentul provocat chiar de el. Ce a făcut cu câteva secunde înainte să-și pună capăt zilelor

Tânăr de 19 ani, mort în accidentul provocat chiar de el. Ce a făcut cu câteva secunde înainte să-și pună capăt zilelor
Mai multe echipaje medicale au ajuns la fața locului

Un accident înfiorător a avut loc, ieri seară, pe DN 72, între localitățile Picior de Munte și Șuța Seacă, acolo unde un tânăr de 19 ani a ales să-și pună capăt zilelor într-un mod cumplit. Potrivit șoferul TIR-ului cu care a intrat în coliziune, ultimele secunde dinaintea impactului au fost gândite de Mihai, astfel că, acestea indică în mod evident că este vorba despre un gest sinucigaș. În urma tragediei, părinții și toți cei care l-au iubit pe tânăr sunt în stare de șoc.

Prietenii tânărului exclud ideea sinuciderii

O tragedie imensă s-a abătut peste o familie din Găești, care și-a pierdut fiul de doar 19 ani, miercuri seară, după ce acesta a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un TIR care circula regulamentar. La fața locului au sosit mai multe echipaje medicale, însă din păcate, nu au mai avut cum să-l salveze pe tânăr. Potrivit șoferului TIR-ului, după ce a intrat pe contrasens, Mihai ar fi stins farurile și ar fi accelerat, fără să existe vreo tentativă de frânare.

”A venit pe contrasens, a intrat sub mine. Nu există niciun fel de urmă de frânare. După ce a intrat pe contrasens, a stins farurile, a accelerat și a intrat sub mine. Eu cred că a făcut intenționat, altfel nu-mi explic” a povestit șoferul de TIR.

În ciuda dezvăluirilor cutremurătoare, apropiații nu pot crede că Mihai ar fi ales să se sinucidă, mai ales că acesta părea fericit și cu planuri mari de viitor. Îmediat după tragedie, traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, preț de mai multe minute, fiind adunate probe pentru anchetă. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a afla cauzele exacte ale producerii accidentului.

Unde s-ar fi dus Mihai miercuri seară

Potrivit declarațiilor făcute de apropiați, Mihai ar fi plecat la medic pentru un control de rutină și nimic nu prevestea o asemenea nenorocire. Tânărul era iubit de toată lumea, fiind o persoană veselă și optimistă. Mai mult, băiatul făcea parte dintr-o familie bună, iar rezultatele sale la învățătură erau peste medie, astfel că în scoala general acesta ar fi fost olimpic la matematică.

Din păcate pentru Mihai, impactul a fost extrem de agresiv, iar în urma pătrunderii autoturismului sub roțile TIR-ului, rezultatul a fost unul eterifiant. Băiatul a rămas încarcerat printre fiarele mașinii, iar medicii nu au mai putut decât să declare decesul.

„Un accident rutier tragic, conducător autovehicul găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Nişte leziuni marcante. Nu s-a mai putut face nimic”, a declarat dr. George Cameber, Serviciul de Ambulanţă Dâmbovița, pentru stirileprotv.ro.

„Am găsit un autoturism impact frontal cu un autotren, din care a rezultat deces conducător auto BMW. Am executat manevre de descarcerare”, a transmis plt. maj. Adin Prodan, Detaşamentul de Pompieri Târgovişte.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI