Australian Open 2023 continuă să-și „devoreze” favoriții. Casper Ruud, cap de serie numărul doi, a fost eliminat în turul secund de Jenson Brooksby. Norvegianul era sportivul mai bine clasat, de la această competiție, după înfrângerea suferită de Rafael Nadal.
O nouă surpriză la Australian Open 2023. Casper Ruud, cap de serie numărul doi, a fost eliminat în turul secund după un meci în care l-a înfruntat pe americanul Jenson Brooksby. Duelul s-a terminat în patru seturi 6-3, 7-5, (4) 6-7, 6-2, la capătul unui meci care a durat trei ore și 55 de minute. Norvegianul era sportivul cel mai bine clasat după eliminarea lui Rafael Nadal, jucătorul cu 22 de titluri de Grand Slam, principalul favorit al competiției de la Antipozi.
Rafael Nadal a pierdut în turul doi la Australian Open 2023 în duelul cu americanul Mackenzie McDonald (4-6, 4-6, 5-7). Campionul iberic, învingător în 22 de finale de Grand Slam, s-a accidentat la șoldul stâng în turul doi și a mai adăugat o problemă medicală serioasă la cele pe care le avea deja.
Medicii i-au dat un verdict dur și i-au spus că este vorba despre o leziune serioasă, care necesită o recuperare de aproape opt săptămâni. Inițial s-a crezut că sportivul iberic nu va avea voie să se antreneze trei sau patru săptămâni.
Buenas tardes. He realizado pruebas médicas tras la derrota en el día de ayer. La resonancia magnética muestra una lesión grado 2 en el Psoas Iliaco de su pierna izquierda. Ahora toca reposo deportivo y fisioterapia anti inflamatoria. Tiempo normal de recuperación 6 a 8 semanas. pic.twitter.com/xwcKSyTzhp
— Rafa Nadal (@RafaelNadal) January 19, 2023
Novak Djokovic a jucat foarte bine în meciul cu Roberto Carballes Baena, primul după scandalul de anul trecut de la Australian Open. Jucătorul sârb s-a accidentat la un antrenament și și-a pus fanii pe jar, dar prestația lui a fost impecabilă și s-a impus cu 6-3,6-4,6-0.
„Cu siguranță există o eroare în pașaportul său, certificatul său de naștere este fals! Djokovic nu are fizicul unui tip de 35 de ani, ci al unui tânăr de 25 de ani”, a declarat Mats Wilander, câștigător a 7 titluri de Grand Slam.
„Djokovic părea atât de tânăr pe teren (în turul 1 împotriva lui Carballes Baena, n.r.). Nu are 35 de ani, cu siguranță există o eroare în pașaportul său, certificatul său de naștere este fals! Trebuie să fie o greșeală. Adică, nu arăți așa la 25 de ani! Nu l-am văzut niciodată jucând atât de agresiv. A oferit o prestație fenomenală”, a spus și Barbara Schett, în studioul Eurosport.
În meciul din turul doi de la Australian Open 2023, Novak Djokovic îl va înfrunta pe Enzo Couacaud.