Surpriză colosală: cu cine se distrează Vali Vijelie în Egipt. E cel mai temut român
Despre Vali Vijelie a auzit toată lumea. Este unul din cei mai iubiți maneliști din România și, în același timp, unul din cei mai ascultați. De-a lungul timpului a fost văzut în compania multor personaje din lumea interlopă românească.
Vali Vijelie se distrează în Egip, în Pandemie
Deși majoritatea statelor sunt afectate de Pandemie, Egiptul a fost mai ferit, cazurile aici fiind foarte puține. Astfel se face că un număr mare de turiști români au decis să-și facă vacanțele aici. Printre turiștii celebrii ajunși în Egipt s-a numărat și Vali Vijelie, care s-a dus cu familia să se relaxeze.
Este a doua oară când ajunge aici, prima dată mergând annul trecut, când Pandemia era în floare. Numai că ineditul, de această dată, a fost personajul cu care Vali Vijelie și-a petrecut vacanța exotică din Egipt. Manelistul a publicat pe rețelele de socializare o poză în care apare altprui de cel mai temut interlop român, cunoscut sub numele de Nuțu Cămătaru.
Interlopul se află de ceva vreme în Egipt, alături de mai mulți apropiați ai acestuia, dar și cu câțiva fini de-ai acestuia. Nu este prima dată când Vali Vijelie este văzut în compania lui Nuțu Cămătaru și apropiații acestuia. La multe petreceri ținute în capitală, și nu numai, unde a cântat apreciatul manelist, a fost prezent și controversatul Nuțu Cămătaru.
Celebrul manelist refuză platformele video
Cu multe albume la activ și cântări în toată țara, Vali Vijelie spune că nu are nevoie de alte forme de promovare, așa cum o fac mai tinerii săi colegi de breaslă. Manelistul este foarte rar văzut promovându-și melodiile pe Youtube sau alte platforme de gen.
De altfel recuoaște că nu-i place acest gen de promovare și nici nu crede că va recurge la ele. Invitat la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, Vali Vijeli a vorbit deschis despre acest aspect, declarând:
”Nu. E loc pentru toată lumea. Iar noua generație nu poate să fie o amenințare pentru noi. Unii dintre ei cântă alt gen de muzică, toți sunt talentați. Eu nu cânt muzică pentru Youtube. E foarte important de știut asta. Eu nu alerg după vizualizări. Eu am nevoie ca după ce fac o melodie să mă duc la o petrecere și să mi-o ceară toată lumea.(…) O să-ți dau un exemplu. Un solist pentru care eu am cel mai mare respect din România este Ștefan Bănică. Pentru mine e un exemplu ca artist. Nu l-am văzut să alerge să facă muzică pentru Youtube. Mai mult copiii, noua generație, ascultă muzică pe Youtube.
Am avut un spectacol la Berăria H și au fost peste 2.000 de persoane. La vreo două săptămâni după, m-au chemat din nou. Ca să poți să ții un spectacol trebuie să ai un repertoriu. Ei (n.red. noua generație de maneliști) au cântece, sunt foarte talentați, dar să demonstreze unul dintre ei, să aleagă o sală și să facă un spectacol. Să vedem câți fani are. Ai fani în momentul în care plătesc pentru tine”, declara Vali Vijelie în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.