Surpriză! Cine este noua concurentă de la Bravo, ai stil! Celebrities din octombrie 2021
Surprize pe bandă rulantă la „Bravo, ai stil! Celebrities!”. După ce Nicoleta Nucă a fost eliminată din concurs, iar Viviana Sposub era cât pe ce să renunțe la emisiune din cauza unor glume răutăcioase, iată că celebrul show de fashion le oferă fanilor o nouă veste!
O nouă concurentă la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Despre cine este vorba
În locul Nicoletei Nucă, eliminată în Gala de sâmbătă, 2 octombrie, vine o altă vedetă cunoscută. A participat la „Survivor România 2021”, iar acum este gata să lupte pentru premiul de cea mai stilată divă din showbiz-ul românesc. Cine este noua concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities” din octombrie 2021?
Nicoleta Nucă a fost eliminată
În cadrul ediției de sâmbătă, 2 octombrie, a avut loc o Gală eliminatorie. Ilinca Vandici a anunțat că cea care pleacă acasă este cântăreața Nicoleta Nuca. Vedeta a fost eliminată de la „Bravo, ai stil!”, fiind concurenta care strânsese cele mai puține voturi din partea publicului. Cu ochii în lacrimi, celebra artistă de peste Prut și-a luat rămas bun de la cei trei jurați și de la colegele ei de platou.
O nouă divă de Dorobanți aspiră la marele titlu de „Cea mai stilată Celebritate din România”
Eliminarea din concurs a frumoasei Nicoleta Nucă presupune venirea unei alte vedete în locul ei. Cea care o înlocuiește pe blondină la „Bravo, ai stil!” este chiar Raluca Dumitru (Vezi FOTO în GALERIE).
Bruntea este noua concurentă care se alătură show-ului ”Bravo, ai stil! Celebrities”, hotărâtă să câștige simpatia publicului și juraților. După eliminarea din Gala de sâmbătă a Nicoletei Nucă, Raluca Dumitru se alătură celorlalte aspirante la marele titlu de „Cea mai stilată Celebritate din România”.
A participat și la „Survivor România”
Raluca Dumitru este obișnuită cu lumina reflectoarelor. De-a lungul carierei sale în televiziune, vedeta a prezentat o emisiune matinală la Antena Stars și a participat, din postura de concurentă, în cadrul reality-ului „Survivor România”.
Raluca Dumitru a făcut primele declarații
Vedeta TV declară că este pasionată de modă și stiluri vestimentare, așa că este pregătită de competiția de la Kanal D. Raluca se consideră o concurentă cu un potențial mare și spune că are foarte multe de demonstrat la „Bravo, ai stil!”.
„Pentru mine este o competiție în care mi-am dorit să particip în primul rând pentru că este despre fashion, ceea ce mie îmi place enorm. Mereu am fost pasionată de modă și mereu le-am ajutat pe prietenele mele să se îmbrace. Sunt pregătită din toate punctele de vedere pentru această competiție, mă consider o concurentă cu un potențial mare, sigură pe mine, ambițioasă, puternică și mă văd în finala . Îmi doresc să învăț foarte multe despre fashion și stil din această experiență”, declară Raluca Dumitru.