„Sunt distrus”. Ce a spus Pep Guardiola după ce Manchester City a învins Bayern Munchen cu 3-0, în Champions League. Erling Haaland, un nou record – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
12 04. 2023

O nouă seară de vis în Champions League. Manchester City și Inter au câștigat prima manșă a sferturilor de finală, după ce au învins Bayern Munchen și Benfica Lisabona. Erling Haaland a înscris din nou și este primul jucător din istoria Premier League care a reușit să ajungă la borna de 45 de goluri într-un sezon, în toate competițiile.

Manchester City – Bayern Munchen 3-0, Erling Haaland din nou în istorie

Meciul zilei în prima manșă din „sferturile” Champions League s-a desfășurat la Manchester, unde s-au înfruntat două echipe pe care specialiștii le creditează cu șanse mari la câștigarea trofeului. Gazdele au jucat încântător și au marcat de trei ori, reușind astfel să ajungă la doar un pas de semifinale.

„Tocmai am văzut noua campioană europeană. Sunt convins 100%! Hai, 99%, să las 1% și pentru prietenul care ține cu Inter, deși nu cred că va ajunge până în finală”, a declarat Gabi Balint în studioul Digi Sport.

Seria golurilor a fost deschisă de reușita senzațională a lui Rodri, cel care a marcat cu un șut superb de la marginea careului. Apoi și-a intrat în rol Erling Haaland. Atacantul norvegian a oferit o pasă de vis la golul înscris de Bernardo Silva, dar a și reușit să închidă tabela și „cetățenii” s-au impus cu 3-0.

Opta scrie că atacantul norvegian este primul jucător din istoria Premier League care a punctat de 45 de ori într-un sezon, în toate competițiile. Haaland are 30 de goluri marcate în campionatul Angliei, 3 în FA Cup, unul în Cupa Ligii Angliei și 11 în Champions League.

Ce au spus Pep Guardiola și Thomas Tuchel la finalul meciului Manchester City – Bayern Munchen 3-0

Pep Guardiola a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi, dar s-a ferit de cuvinte mari și a avertizat că returul va fi foarte greu și este convins că nu s-a decis calificarea în semifinale.

„A fost un meci de Champions League între două echipe de top. A fost un meci extrem de strâns în primele 65 de minute. O parte din joc au fost mai buni decât noi. Nu am putut controla zona careului, mai ales pe Musiala și Gnabry.

În primele cinci-zece minute din repriza secundă, ei au fost mai buni, dar după ce am făcut anumite schimbări, noi am controlat. Am marcat trei goluri fantastice și ne-am creat multe șanse. Este un rezultat incredibil, dar știu ce înseamnă să joci la Munchen și va trebui să venim cu ceva nou pentru a nu suferi prea mult.

Nu a fost confortabil deloc, din punct de vedere emoțional, sunt distrus. Ca să elimini astfel de echipe, trebuie să ai două jocuri bune, nu doar unul singur.

Ruben Dias a fost foarte bun în ultimele două luni. Jocul făcut de Akanji, Ake și Stones a fost incredibil. Bayern are jucători foarte buni în atac și foarte rapizi în apărare. A fost dificil de citit jocul lor”, a spus Pep Guardiola la finalul meciului, conform BBC.

Antrenorul bavarezilor, Thomas Tuchel, a încercat să-și păstreze calmul. Antrenorul bavarez a ajuns deja la a doua înfrângere în patru partide.

„Cred că meritam măcar un gol. Am primit unul sau două goluri în plus, dar cred că jucătorii noștri au fost puțin lipsiți de încredere și de formă. Desigur, rezultatul este amar pentru noi. M-am îndrăgostit puțin de echipa mea astăzi pentru felul în care au jucat. Chiar dacă sună ciudat, a fost foarte distractiv”, a declarat Thomas Tuchel, citat de uefa.com.

În cea de-a doua partidă a zilei, Inter s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Benfica. Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă de Barella și Lukaku.

Programul fazelor eliminatorii din Champions League

Sferturile de finală: 11/12 aprilie și 18/19 aprilie

Semifinale: 9/10 mai și 16/17 mai

Finala: 10 iunie

Ultimul meci se va disputa pe stadionul Ataturk din Istanbul, care a găzduit ultimul act din 2005, dintre AC Milan și Liverpool.