Suma pe care trebuie să o scoată românii din buzunare anul acesta pentru a merge în stațiunile Neptun, Olimp sau Eforie Nord. Care sunt noile taxe
Se apropie deja sezonul estival și trebuie să ne gândim serios unde ne organizăm vacanța. Printre destinațiile favorite ale celor care vor să rămână în țară se numără stațiunile de pe litoral, unde prețurile au crescut considerabil. Toți turiștii trebuie să știe că au fost stabilite taxe noi.
Schimbare majoră pe litoralul Mării Negre
Mai este doar puțin până când ne vom bucura de vară și de vacanțe. Este deja timpul să stabilim unde petrecem vacanța, iar printre cele mai la îndemână opțiuni este litoralul Mării Negre, care va fi luat cu asalt și anul acesta.
Litoralul românesc se pregătește, ca în fiecare an, să își deschidă porțile pentru turiștii dornici de distracție și relaxare. Cu toții așteaptă cu nerăbdare data de 1 mai, când se dă startul petrecerii și voii bune, pe care le așteptăm încă din luna septembrie, când s-a încheiat sezonul distracției.
Cu toate acestea, trebuie să ne gândim și la partea financiară și să facem planul în funcție de acest aspect. Cei care au mai mers la mare în România știu deja prețurile nu sunt întotdeauna accesibile și diferă de la un an la celălalt.
Deși majoritatea serviciilor rămân la fel, tarifele au cunoscut o tendință ascendentă în ultimii ani. Au fost impuse tot felul de taxe noi, spre dezamăgirea celor care sperau că România le va asigura cele mai ieftine sejururi.
Anul acesta, însă, a avut loc o schimbare majoră, la care nimeni nu se gândea: o taxă suplimentară. Această taxă a fost propusă de Apele Române și vine în contextul unei creșteri a numărului de festivaluri organizate pe plajele de la malul mării.
Taxe suplimentare pe litoral
Oficialii au explicat că această taxă a fost absolut necesară. Mai exact, ar fi ajuns la această decizie pe motiv că organizatorii vor putea gestiona mult mai bine plajele și spațiul disponibil. Festivalurile s-au extins la propriu, și din punct de vedere al participanților, cât și al spațiului ocupat.
Din acest sezon estival, turiștii care ajung în Marea Neagră vor trebui să aibă buzunarele pline. În funcție de stațiunea de vacanță pe care o aleg, românii care merg la mare vor fi afectați de noua taxă.
Asta înseamnă că cei care plănuiesc o vacanță la mare și vor dori să viziteze Mangalia, Jupiter, Neptun și Olimp vor trebui să scoată din buzunar cinci lei. Singura destinație de vacanță unde taxele sunt mai mici este Eforie Nord, unde turiștii trebuie să plătească 3 lei pe zi.
Cele mai afectate sunt familiile numeroase, care vor plăti taxe de peste 10 lei pe zi pe litoralul românesc. În prezent, singurele stațiuni de pe litoral care nu percep astfel de taxe sunt Mamaia și Constanța. Aceste două stațiuni, considerate centre de agrement de lux, sunt scutite de taxă. Cu toate acestea, nu este exclus ca în viitor să fie taxate și ele.