Suma colosală cu care se vinde șervețelul de adio al lui Leo Messi. Ce s-a aflat acum
Suma colosală cu care se vinde șervețelul de adio al lui Leo Messi. Destinul starului argentinian la Barcelona s-a derulat între două șervețele. Pe primul, cel din decembrie 2000, s-a scris primul contract al puștiului de 13 ani pe atunci, cu gruparea catalană. Pe al doilea, din august 2021, Messi l-a folosit la conferința de presă în care și-a anunțat plecarea de pe Camp Nou. El a fost scos acum la licitație.
Suma colosală cu care se vinde șervețelul de adio al lui Leo Messi
Leo Messi e deja istorie pentru Barcelona. Starul argentinian a fost nevoit să se despartă de gruparea catalană după ce noul său contract nu a putut fi înregistrat la Liga Profesionistă din Spania. Fair-play-ul financiar a prevalat în fața incomensurabilei imagini pe care Messi o aduce pentru La Liga. Messi a semnat primul contract cu Barca în decembrie 2000, pe un șervețel. Se poate spune că destinul său la Barcelona s-a derulat între două șervețele. Pe cel de-al doilea l-a folosit în conferința de presă din 8 august 2021 în care și-a anunțat plecarea de la club.
În ultimele zile m-am gândit mult la ce voi spune și adevărul e că nu mă pot gândi la nimic. E foarte dificil pentru mine după atâția ani. Am fost aici întreaga mea viață și nu sunt pregătit pentru asta.
Anul trecut, eram convins, știam ce vreau să zic, dar acum nu e la fel. Acum eram convinși și eu, și familia mea, că vom rămâne acasă, ne doream acest lucru, să rămânem la noi acasă, să ne continuăm viața la Barcelona. Ceea ce am trăit aici a fost wow, incredibil. Astăzi trebuie să spun adio, am fost aici de la vârsta de 13 ani”, a spus Leo Messi la conferința de presă.
Ce s-a aflat acum
Leo Messi a fost foarte emoționat la ultima conferință de presă de la Barcelona. La un moment dat, i-au dat lacrimile și a avut nevoie de ajutorul soției sale, Antonela Rocuzzo. Aceasta i-a oferit un șervețel cu care fotbalistul și-a șters lacrimile, dar și-a suflat și nasul. Cum orice atinge Messi se transformă în aur, nici șervețelul respectiv nu a fost ratat de amatorii de suveniruri. Conform nation.com, obiectul a fost scos la licitație pe platforma Mercado Libre pentru suma de un milion de dolari. Dar șervețul are mari șanse să fie adjudecat cu o sumă și mai mare.
Cel pe care Messi a semnat primul său contract se află într-un seif din Andorra și este estimat la multe milioane de euro. El îi aparține lui Horacio Gaggioli, fostul agent al lui Messi. Acum, abia sosit la PSG, marele fotbalist a bătut deja recordurile de vânzare pentru tricouri. În doar 7 minute, au fost cumpărate 150.000 de tricouri cu numele și numărul lui Messi la Paris Saint-Germain. Iar estimarea făcută de firma producătoare a acestora, Nike, este de 10 milioane de tricouri ce vor aduce încasări de miliarde de euro.