Rivalitatea dintre cele două mari puteri, SUA și China este cunoscută de toată lumea, astfel că, un conflict mai mare între cele două țări ar putea fi periculos pentru o lume întreagă, existând inclusiv riscul unui război. Mai mult, operațiunea militară din Ucraina a intensificat și mai mult tensiunile, de vreme ce fiecare dintre ele susține o altă țară. Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a aflat în ultimele două zile la Beijing, acolo unde a fost așteptat de ministrul de externe Qin Gang, cel mai înalt diplomat chinez, Wang Yi, dar și de liderul chinez Xi Jinping. La ce concluzii au ajuns oficialii după numeroase discuții și negocieri?
Antony Blinken este primul diplomat american de rang înalt care vizitează China în ultimii cinci ani, având în vedere relațiile bilaterale înghețate și perspectivele slabe de a înregistra progrese din punct de vedere economic.
Cu toate acestea, vizita sa a fost îmbrățisată cu entuziasm de cel mai înalt diplomat chinez, Wang Yi, de ministrul de Externe, Qin Gang, dar și de Xi Jinping, liderul chinez.
În mod surprinzător, întâlnirea dintre aceștia a fost un real succes, astfel că, SUA și China au reușit să-și stabilizeze rivalitatea pentru a evita conflicte puternice care să conducă către un război. Ulterior, preşedintele chinez Xi Jinping a salutat aceată înțelegere, iar ca semn al negocierilor, acesta a dat mâna cu oficialul american în Marea Sală a Poporului, un loc grandios, dedicat în general pentru primirea şefilor de stat.
Antony Blinken şi Xi Jinping au subliniat necesitatea și importanța unei relaţii mai stabile, ambele puteri fiind conștiente cu privire la schimbările globale apărute în cazul oricărui conflict mai puternic survenit între cele două mari economii ale lumii, potrivit Reuters.
Antony Blinken a venit cu o propunere importantă din partea SUA pentru China, mai exact, este vorba de reluarea canalelor de comunicare militară între cele două țări. Xi Jinping a refuzat a refuzat această cerere, dând vina pe sancțiunile impuse de către SUA, dar și de poziţiile lor cu privire la multe aspecte netolerate de China, pornind de la Taiwan la comerţul global, precum și acţiunile SUA faţă de industria cipurilor din China, drepturile omului şi războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
În ciuda refuzului exprimat de China, liderul american, Joe Biden, a lăudat rezultatele remarcabile obținute de Antony Blinken în vizita sa oficială din Beijing, declarând că, relaţiile dintre cele două ţări sunt pe calea cea bună:
„Suntem pe drumul cel bun aici. Antony Blinken a făcut o treabă a naibii de bună ”, a spus Biden despre relaţiile SUA-China. În urma vizitei oficalului american în China, cele două mari puteri au convenit să continue angajamentul diplomatic cu mai multe vizite în următoarele săptămâni şi luni.