SUA dă semne de răzbunare în fața Ungariei, iar principalul motiv invocat este acela al opunerii oficialilor de la Budapesta cu privire la aderarea Suediei la NATO. Astfel, principalul lider republican din Comisia pentru relaţii externe a Senatului SUA, Jim Risch, a anunțat, miercuri, ce sancțiuni au decis pentru Ungaria. La rândul său, Budapesta a venit cu un răspuns arogant la adresa SUA după anunțarea restricțiilor.
Potrivit Senatului SUA, Ungaria urma să primească arme în valoare de 735 de milioane de dolari, acestea constând în 24 de baterii de lansatoare de rachete HIMARS şi peste 100 de rachete şi încărcătoare, împreună cu piesele şi suportul aferent.
Ca urmare a refuzului Budapestei de a ratifica aderarea Suediei la NATO, vot promis de mult timp, principalul lider republican din Comisia pentru relaţii externe a Senatului SUA, Jim Risch, a declarat miercuri că blochează vânzarea de armament către Ungaria, potrivit Reuters.
„Având în vedere promisiunile care mi-au fost făcute mie şi altora, anul trecut, că acest vot va fi dat, şi faptul că suntem în luna iunie şi încă nu există acest vot, am decis ca vânzarea de noi echipamente militare americane către Ungaria să fie suspendată”, a anunţat senatorul, prin intermediul unui comunicat.
Mai mult, acesta a sfătuit Ungaria să ia cât mai rapid măsurile necesare pentru a permite Suediei să intre în alianță. Această măsură restrictivă are la bază legistlația americană, conform căreia, tranzacţiile majore de armament sunt analizate de principalii democraţi şi republicani din Comisia pentru relaţii externe a Senatului şi din Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor. Aceștia au în vedere respectarea drepturilor omului sau apariția unor probleme diplomatice, altminteri, au dreptul de a opri vânzările de arme.
Ministerul ungar al Apărării a transmis un comunicat, citat de MTI, în care afirmă că, în prezent, nu intenţionează să cumpere sisteme HIMARS, după ce, SUA nu a răspuns în timp util la anumite nelămuriri ale Budapestei cu privire la sistemeșe de rachete HIMARS.
„În timpul mandatului guvernamental anterior, comisarul guvernamental însărcinat cu achiziţiile publice a solicitat informaţii despre sistemele de rachete HIMARS într-o scrisoare cu termen limită martie 2022.
Nu a existat niciun răspuns din partea SUA, prin urmare, ministerul a considerat problema închisă”, a fost răspunsul Budapestei.
Suedia a solicitat anul trecut să adere la NATO ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Obiecţiile din partea Turciei şi Ungariei au întârziat candidatura, iar oficiașii țării speră acum să adere până la summitul NATO de luna viitoare din Lituania, potrivit Reuters. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu preşedintele american Joe Biden, acolo unde au abordat acest subiect.