SUA face anunțul categoric despre războiul din Ucraina: ‘Un eșec strategic’
SUA face anunțul categoric despre războiul din Ucraina. Casa Albă a avut o reacție după decizia lui Vladimir Putin de a-l numi generalul de armată Alexander Dvornikov în funcția de comandant al campaniei militare a Rusiei în Ucraina. De precizat este că Aleksandr Vladimirovici Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operațiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce liderul rus a trimis trupe acolo, în septembrie 2015, ca să susțină guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad.
SUA face anunțul categoric despre războiul din Ucraina
În timp ce noul comandant, care are o experiență vastă pe câmpul de luptă, este așteptat să asigure coordonarea necesară pentru asaltul ce se pregătește în regiunea Donbas. Astfel, despre decizia lui Vladimir Putin de a-l numi pe generalul de armată Alexander Dvornikov în funcția de comandant al campaniei militare a Rusiei în Ucraina, Casa Albă a declarat că „nu va schimba faptul că aceasta este un eșec strategic”.
În timpul comandamentului lui Dvornikov în Siria, din perioada septembrie 2015- iunie 2016, aeronavele rusești au sprijinit regimul lui Bashar al-Assad și aliații săi în timp ce asediau estul, prin bombardarea cartierelor dens populate și provocând numeroase victime printre civili.
„De ce ar trebui să fim conștienți cu toții, și suntem cu siguranță conștienți, este că acesta este un general care era deja responsabil pentru supravegherea atrocităților din Siria și că ne așteptăm ca această mutare să fie o continuare a tipului de atrocități pe care le-am văzut deja în Ucraina”, a spus Jen Psaki reporterilor CNN.
„Dar, din nou, nu a mers așa cum a planificat președintele Putin și nu ne așteptăm ca o schimbare de personal să schimbe acest lucru.”
Ce a mai declarat directorul de Comunicare al Casei Albe
Directorul de Comunicare al Casei Albe a mai declarat că administrația Biden anticipează faptul că forțele ruse „vor căuta să încerce și să copleșească forțele ucrainene”, în estul Ucrainei, continuând să „să lanseze bombardamente aeriele și lovituri cu rachete în restul țării pentru a provoca pagube militare și economice.”
„Și ne așteptăm ca această etapă a conflictului să dureze mult timp și nu ar trebui să ne facem iluzii că Rusia își va ajusta tacticile și le va face mai puțin brutale și, cu siguranță, schimbările în conducere reflectă o continuare a tipului de atrocități pe care le-am văzut și același tip de abordare pe care l-am prezis, de asemenea, de la început”, a mai adăugat Jen Psaki.