Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, John Kirby, a tras cu puțin timp în urmă un mare semnal de alarmă cu privire la planurile periculoase ale Rusiei. Potrivit ultimelor informații, Vladimir Putin este la un pas să-și consolideze alianța militară cu o țară care îi va furniza muniția de care are nevoie pentru a răspunde contraofensivei lansată de Ucraina.
SUA avertizează Occidentul cu privire la planurile Rusiei în viitorul foarte apropiat. Văzându-se cu forțele militare slăbite, Putin a început negocierile cu Iran, având scopul de a încheia un parteneriat reciproc avantajos.
Astfel, John Kirby a anunțat că Rusia primește armament sofisticat din partea Iranului, în special drone mai puternice. Oficialul SUA dă asigurări că organele resonsabile pentru această situație vor lua măsuri pentru a sancționa această legătură. Purtătorul de cuvânt SUA a anunțat, de asemenea, că din august și până acum, Iranul a livrat Rusiei peste 400 de drone, în principal de tip Shahed.
„Continuă contactele între Iran şi Rusia cu privire la vânzarea de armament mai sofisticat, în special de drone mai perfecţionate.
Este un parteneriat militar complet care este dăunător pentru Ucraina, pentru Orientul Mijlociu şi pentru comunitatea internaţională.
Folosim instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a denunţa şi a perturba aceste activităţi şi suntem pregătiţi să facem mai mult”, a transmis sursa citată.
O veste bună, în schimb, ar fi faptul că SUA nu au detectat niciun indiciu care ar putea avea legătură cu livrarea către armata rusă de rachete balistice iraniene.
O astfel de alianță militară este întotdeauna reciproc avantajoasă, astfel că, Iranul la rândul lui dorește să achiziționeze de la ruși echipamente militare, printre care elicoptere de atac, radare şi avionul de antrenament cu reacţie Yak-130, dar și avioane de luptă rusești.
„Iranul caută să achiziţioneze echipament militar de câteva miliarde de dolari în total de la Rusia”, a transmis Kirby.
Pentru a evita acest schimb periculos de echipamente militare, reprezentantul SUA a declarat că guvernul american va lua măsuri „pentru a ajuta guvernele şi companiile să înţeleagă mai bine riscurile prezentate de programul iranian de drone şi practicile ilegale ale Iranului pentru a-şi procura componentele necesare”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.
Scopul acestor semnale de alarme și sancțiuni este acela de a opri aceleași guverne și companii să participle la fabricarea dronelor iraniene.