Tânărul Ianis Hagi, de 21 de ani, are un impact instantaneu pe stadionul Ibrox, sub conducerea lui Steven Gerrard. Dat la o parte de Fiorentina și Genoa, Ianis Hagi începe să iasă în cele din urmă din umbra tatălui său, faimosul fotbalist Gheorghe hagi, de când a ajuns la Glasgow Rangers.
Tânărul de 21 de ani este fiul legendarului Gheorghe Hagi și înregistrează progrese deosebite, cu obiective și performanțe excelente pentru uriașii scoțieni. Jucând pe stadionul Ibrox, sprotivul român i-a ajutat pe Rangers să revină de la două goluri, pentru a-i învinge pe portughezii de la Braga cu 3-2 în prima etapă din Europa League, înainte ca echipa sa să câștige 1-0 în meciul din Portugalia, astfel trecând în șaisprezecimile competiției.
„Tatăl său a fost aici în această seară, și sunt sigur că va fi încântat de aceastî performanță”, a spus Steven Gerrard într-o conferință de presă, după meciul cu Braga.
Hagi s-a alăturat academiei de fotbal a tatălui său la vârsta de 10 ani și s-a dezvoltat alături de alți 300 de tineri, avansând repede și și-a făcut debutul în prima echipă pentru Viitorul Constanța la doar 16 ani în decembrie 2014. Candidat la European Golden Boy Award doi ani mai târziu, Fiorentina s-a interesat de serviciile sale. Petrecând două sezoane în Italia, timpul său de joc a fost limitat și s-a mutat înapoi acasă pentru a se alătura fostei echipe, Viitorul Constanța.
Ianis are un drum lung de parcurs, ar trebui să ajungă la 124 de apariții, suma tatălui său. Născut la Istanbul, în timp ce tatăl său juca la Galatasaray, a jucat în toate grupele de vârstă pentru Naționala României de la vârsta de 13 ani. Tatăl său crede că ar putea să-i calce pe urmăe în anii următori și susține că într-o zi poate fi cel mai mare jucător al României.
„Purtarea numelui Hagi pe tricou va aduce cu siguranță o anumită presiune. Dar m-am născut cu această presiune, deci nu este ceva care îmi creează mai multe probleme . Sunt sigur că Ianis va avea o carieră minunată, este un nr.10 ideal. Sper că poate deveni mai bun decât eram eu. ”, a spus Gheorghe Hagi.
De la mutarea sa în Scoția, a înscris deja trei goluri și chiar a ratat o lovitură de pnelaty în egalitatea din ultima etapă a Ligii Europa împotriva celor de la Braga, așa că ar fi putut face patru în trei meciuri. Hagi a salutat influența tatălui său care a jucat un rol cheie în forma sa actuală.
”Tatăl meu a fost, evident, un mare campion și este mentorul meu, dar dacă ar trebui să aleg un model, aș alege un atlet dintr-un alt sport – Stephen Curry. Îmi place pentru ce a reușit să facă în NBA, deși nimeni nu a crezut în el, pentru că era mic, iar prin munca grea și dăruire, a reușit să devină unul dintre cei mai puternici jucători din lume.”, spunea Ianis.
Totuși, la doar 21 de ani, este într-o companie stelară. Fără îndoială, atât tatăl său, cât și Gerrard își vor ține picioarele ferm pe pământ, dar îl vor călăuzi și el. Și cine știe unde l-ar putea duce acest duo.