26 apr. 2024 | 16:30

Strada surpată din Slănic Prahova s-a mai adâncit cu 20 de centimetri. Reacţia lui Marcel Ciolacu: „Ce vreţi să fac?”

Social
Strada surpată din Slănic Prahova s-a mai adâncit cu 20 de centimetri. Reacţia lui Marcel Ciolacu:
Stradă surpată în Slănic Prahova. FOTO: IGSU

Situația continuă să fie dramatică în stațiunea Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat şi a apărut un crater adânc de doi metri. În nici 24 de ore, strada s-a mai adâncit cu 20 de centimetri. Cum a reacționat Marcel Ciolacu când a fost întrebat despre situația din stațiunea montană?

Reacţia lui Marcel Ciolacu despre strada surpată din Slănic Prahova

Joi, 25 aprilie 2024, o porţiune din carosabilul străzii 23 August din oraşul Slănic Prahova s-a prăbuşit din senin, iar localnicii din zonă s-au speriat. Ulterior, autoritățile au evacuat în jur de 42 de persoane din imobilele aflate în apropierea craterului de doi metri. Până se va afla cauza surpării pământului, traficul rutier și pietonal este interzis.

Din nefericire, terenul continuă să se taseze sub strada 23 August, iar personalul specializat contractat de Primăria Slănic efectuează măsurători. Pe de altă, premierul Marcel Ciolacu a răbufnit când a fost întrebat de șoseaua surpată în Slănic Prahova. El a precizat că strada respectivă a fost construită pe o mină.

„S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine? Acolo s-au dat nişte autorizaţii de când s-au făcut acele drumuri. În schimb, am văzut reacţia statului român şi a situaţiilor de urgenţă în care au intervenit imediat. Am văzut cum a intervenit Prefectura.

S-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluţii. Aia am văzut. Dar nu-mi cereţi să ştiu unde…De exemplu, în Râmnicu Sărat, în judeţul Buzău, erau nişte hrube de pe timpul lui Brâncoveanu şi s-a lăsat drumul. Iertaţi-mă. S-a intervenit şi acolo. Am vorbit cu domnul Raed Arafat, am ştiut toate lucrurile în timp real”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, chestionat despre situaţia de la Slănic Prahova, scrie DIGI24.

Locuitorii au făcut de ani de zile sesizări

Localnicii din zonă se plâng de ani de zile că există acest risc de prăbușire din cauza galeriilor miniere care se află dedesubt.

„Cu siguranță, cei din Salina au o hartă a acestor galerii. Din prima discuție pe care am avut-o cu ei, exploatarea minieră este dincolo de rău, este ceva mai departe. Este de datoria noastră să nu excludem nicio posibilitate dar vom lăsa experții să vorbească. Rețeaua electrică a fost afectată, sunt colegi de la Electrica care iau măsuri în acest moment”, a precizat prefectul Emil Drăgănescu.

Vezi și: De ce s-a surpat pământul în Slănic Prahova. Ce se ascunde sub orașul din inima munților

Ce spun specialiștii

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că la fața locului a fost trimisă o echipă formată din personal DSU şi IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialişti în domeniul construcţiilor şi minieri.

”Având în vedere situaţia de urgenţă produsă în localitatea Slănic din judeţul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafaţă de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, şef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la faţa locului a unei echipe formată din personal DSU şi IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialişti în domeniul construcţiilor şi minieri”, a transmis, joi, 25 aprilie 2024, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro